34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialGeamia Hârşova, la 200 de ani de existenţă

Geamia Hârşova, la 200 de ani de existenţă

Astăzi şi mâine, mai multe instituţii organizează evenimentul „Convieţuire, Unitate, Continuitate”, pentru a celebra două secole de existenţă ale lăcaşului de cult.

 

La sfârşitul acestei săptămâni, musulmanii din Hârşova se vor afla în sărbătoare.  Aceştia vor sărbători 200 de ani de existenţă a Geamiei „Mahmud” din localitate. Astfel, pentru zilele 5 şi 6 octombrie, Uniunea Democrată Turcă din România, Consulatul Republicii Turcia de la Constanţa, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Muftiatul Cultului Musulman din Romania şi Primăria Hârşova organizează un ansamblu de manifestări cultural-istorice reunite sub genericul „Convieţuire, Unitate, Continuitate”. Nu vor lipsi slujbele religioase musulmane, vizitarea geamiei şi a necropolei musulmane, dar şi spectacolele folclorice şi festivalul gastronomic tradiţional turcesc. „Geamia este construită în 1812 în timpul sultanului Mahomed al II-lea”, ne-a mărturisit directorul Muzeului de Istorie „Carsium” din localitate, Constantin Nicolae. „Imaginea ei apare pe o stampă la mijlocul secolului al XIX-lea. Geamia păstrează interiorul în formă original şi minaretul, însă pe restul clădirii s-au făcut intervenţii şi-n secolul XX şi-n ultimii  ani şi nu mai are aspectul pe care l-a avut. În ansamblu este foarte important pentru că aici se coagulează activitatea comunităţii musulmane din Hârşova”, ne-a explicat acelaşi cercetător ştiinţific. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din România iar la sărbătorirea celor 200 de ani va fi organizat şi un simpozion cu tema „Istorie şi tradiţie otomană la Hârşova”.   

Cele mai citite

Apple revine pe primul loc în topul companiilor mondiale. Nvidia pierde poziția de lider

Apple a redevenit cea mai valoroasă companie listată la bursă, după ce a depășit producătorul de cipuri pentru inteligență artificială Nvidia.Schimbarea vine în contextul...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...
Ultima oră
Pe aceeași temă