15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIași: Funcționar din cadrul DSV, incompatibil

Iași: Funcționar din cadrul DSV, incompatibil

ANI a constatat, în cazul lui Neculai Pavăl, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, existența stării de incompatibilitate precum și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Potrivit ANI, Pavăl s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2006 – 17 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, și funcția de asistent medical principal, profil igienă, în cadrul Spitalului Orășenesc Hârlău, Jud. Iași. Astfelfuncționarul nu a respectat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităților sau instituțiilor publice” și dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. b)  din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă  până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de deminitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit”.

De asemenea, întrucât persoana evaluată nu a menționat în mai multe declarații de avere, completate în perioada 2007 – 2013, veniturile din salarii obținute ca asistent medical în cadrul Spitalului Orășenesc Hârlău, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, conform căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României.

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...
Ultima oră
Pe aceeași temă