Actualitate
 
MARAMUREŞ. Un cunoscut muzician irlandez a compus o lucrare inspirată de Săpânţa
Muzică de operă "Made in Cimitirul Vesel"
9 Iulie 2010
Shaun Davey este unul dintre cei mai apreciaţi compozitori contemporani
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1622 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
"Concertul ar urma să aibă loc în cadrul primei ediţii a unui inedit festival româno-irlandez. Locul de desfăşurare al evenimentului se află în apropierea unei păstrăvării"
Localnicii
După ce anul trecut a poposit în comuna maramureşeană Săpânţa, cunoscutul compozitor irlandez Shaun Davey va reveni la jumătatea lunii august pentru a prezenta „la faţa locului" opera pe care a compus-o, inspirată de epitafele din Cimitirul Vesel. Concertul ar urma să aibă loc în cadrul primei ediţii a unui inedit festival româno-irlandez. Locul de desfăşurare al evenimentului se află în apropierea unei păstrăvării.

Compozitorul irlandez a compus muzica pentru patru filme produse în Marea Britanie, însă a devenit celebru pentru inspiraţiile folclorice din cele cinci opere de muzică clasică pe care le-a creat. Festivalul de muzică clasică din Săpânţa va fi realizat de două organizaţii culturale româno-irlandeze. În cadrul manifestărilor urmează să fie realizate şi două filme documentare, unul care va prezenta drumul prin România al artiştilor irlandezi, iar celalalt ce are ca temă principală concertul susţinut în comuna maramureşeană.

Bani de la Ministerul Turismului

Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 august şi va fi finanţat de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, printr-un proiect denumit "Drumul lung spre Cimitirul Vesel". Opera inspirată de muzica tradiţională din Săpânţa a fost prezentată public o singură dată, la Sibiu, în interpretarea unor muzicieni irlandezi şi români, membrii ai unei orchestre de cameră şi ai unui cor teologic. La festivalul din Săpânţa vor mai participa formaţii de muzică populară şi coruri religioase. Singura problemă care poate împieta asupra reuşitei ineditului eveniment ar fi drumul până la locul de desfăşurare. Acesta trebuie reabilitat, fapt pentru care primarul comunei, Ioan Turda, a cerut ajutorul oficialităţilor judeţene, dar şi al ministrului Elena Udrea, aflată la începutul acestei săptămânii în Maramureş. Compozitorul Shaun Davey s-a născut în Belfast şi locuieşte în Wicklow. Operele sale sunt interpretate la Opera din Sydney, Royal Festival Hall din Londra, Albert Hall din Londra, Glasgow Royal Concert Hall, München Gasteig, Arts Festival de la New York, Festivalul Queen's din Belfast, Edinburgh Folk Festival, precum şi la festivaluri de muzică în Lorient şi Rennes etc. De asemenea, Davey a compus muzica Olimpiadei Speciale din 2003.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
6 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
108
Simply do your homework but also inquiry significantly Chanel Handbags promising prior to your purchase. ...
Nonetheless, its not all it's possible to manage to acquire several twos of them. It is far better for those ...
Get rid of doubt inside the heads of customer leads simply by taking care of these minor fixes or even engage ...
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI