O pensionară de 102 ani s-a înscris în PNL Timiş

0
58

Organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal (PNL) se mândreşte, de miercuri, cu cel mai în vârstă membru. Teodora Romanovschi are 102 ani, nu a mai fost niciodată într-un partid, dar a decis acum să intre în politică, la o vârstă mai mult decât înaintată. Femeia a hotărât să se înscrie în PNL Timiş „din stimă, din apreciere, din respect” şi a primit carnetul de membru tocmai de la liderul judeţean al PNL, Nicolae Robu, candidatul USL la primăria Timişoarei.

Cel mai în vârstă PNL-ist

„PNL are un respect profund pentru persoanele vârstnice şi tocmai de aceea îi urăm bun venit doamnei Teodora Romanovschi. Am demonstrat încă o dată că partidul nostru este deschis pentru toată paletele de vârstă care satisfac limitele legii şi, faptul că odată ajunşi la guvernare am corectat acea nedreptate adusă pensionarilor, a arătat respectul nostru pentru această categorie de persoane”, a declarat Robu, cel care l-a primit miercuri în partid şi pe un tânăr în vârstă de 18 ani. Teodora Romanovschi s-a născut la Cernăuţi, în 1910, şi până în 1950 a lucrat într-o tipografie. Pensionara l-a depăşit în PNL Timiş pe Horia Musta, cel care are „doar” 96 de ani.

 

Articolul precedentMicuţa Mozart din Cluj a uimit Parisul
Articolul următorMircia Giurgiu şi-a lansat candidatura
Redactia
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.