9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialPeste 100 de catolici au refăcut Drumul Crucii, la Cluj-Napoca

Peste 100 de catolici au refăcut Drumul Crucii, la Cluj-Napoca

Peste 100 de credincioşi greco-catolici au refăcut Drumul Crucii, miercuri, în centrul municipiului Cluj-Napoca, şi au mers într-o scurtă procesiune din Piaţa Unirii până la Biserica "Schimbarea la Faţă", relatează Mediafax.

Participanţii la manifestare – credincioşi şi preoţi greco-catolici – s-au adunat, miercuri, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, de unde au plecat în procesiune până la Biserica "Schimbarea la Faţă" de pe Bulevardul Eroilor, intonând cântece religioase. Coloana a fost deschisă de un tânăr care a interpretat rolul lui Isus Hristos şi a cărat pe umeri o cruce de lemn, iar ceilalţi doi l-au flancat îmbrăcaţi în ţinute de soldaţi romani.

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, aflat în procesiune, a declarat că toţi credincioşii prezenţi vor să trăiască în rugăciune patimile lui Isus Hristos.

"Ne aflăm în Săptămâna Mare şi Sfântă în care Biserica îşi propune să îl însoţească pe Domnul nostru, Isus Hristos, în momentul patimilor, nu doar la nivel teoretic, ci încercăm să trăim aceste momente şi la nivel practic. Un astfel de moment, care a început ca şi tradiţie în secolul al XIV-lea, este aşa-numita Via Crucis, Calea Crucii, care se făcea pe drumurile Ierausalimului, unde Mântuitorul şi-a purtat crucea. Noi facem o reproducere a acestui drum şi vrem să trăim în rugăciune acest moment", a spus PS Florentin Crihălmeanu.

Alături de episcop, la Drumul Crucii au mai participat nouă preoţi greco-catolici.

La finalul procesiunii, credincioşii au intrat în Biserica "Schimbarea la Faţă", unde au asistat la o slujbă religioasă.

Cele mai citite

BEC a admis constituirea alianței electorale PSD-PNL pentru alegerile locale și europarlamentare

Biroul Electoral Central a admis, marţi, protocolul de constituire a alianţei electorale PSD - PNL. Decizia a fost publicată pe site-ul BEC. „Ca urmare a...

Trafic de droguri la Brașov. DIICOT a reținut doi inculpați

La data de 25 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...
Ultima oră
Pe aceeași temă