12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRadu Mazăre, către săracii Constanţei: ”Nu vedeţi că mă leagă ăştia?”

Radu Mazăre, către săracii Constanţei: ”Nu vedeţi că mă leagă ăştia?”

A coborât din jeep-ul Willys, cu o şapcă roşie de revoluţionar şi cu îmbrăcăminte kaki, în mijlocul cartierului pentru săraci Henri Coandă. Radu Mazăre, primarul Constanţei, a fost întâmpinat cu aplauze, ca un superstar, de oamenii de acolo. Nu de toţi, însă: câţiva dintre ei cereau butelie (în locuinţe este permisă numai folosirea plitelor electrice), alţii se plângeau de chiriile prea mari. Au fost repede reduşi la tăcere de majoritate. ”Alţii nu făcea ce face el”, a spus un locatar.

Comparaţia cu Videanu

”Am vrut să vă arăt astăzi cum se face justiţia independentă şi imparţială în Republica lui Băsescu”, le-a explicat Radu Mazăre ziariştilor şi celor din cartier scopul vizitei. Primarul a spus că a primit o adresă de la DNA Bucureşti, pe adresa Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, prin care i se cere să trimită până astăzi contractul de achiziţie, precum şi toate documentele aferente procedurii de achiziţie publică referitoare la cartierul Henri Coandă. ”Am să vă dau câteva elemente comparative. Aici avem campusul Henri Coandă, unde sunt peste 3.000 de oameni şi au trecut, parte dintre ei, două ierni, şi nu uşoare, şi aici avem unităţile locative cumpărate, pentru a fi date cu scop social, de domnul Videanu. Hai să ne uităm la o comparaţie. Eu am făcut 906 unităţi locative cu aproximativ şapte milioane de euro şi domnul Videanu a cumpărat 143 de unităţi locative cu 18 milioane euro. Eu am construit pe metru pătrat cu 286 de euro, conform contractelor şi actelor care sunt aici şi plăţilor făcute de primărie, domnul Videanu a cumpărat metrul pătrat cu 1.500 de euro. Eu am construit, cu tot cu dotări, respectiv pat, saltea, frigider, plită electrică, chicinete cu 295 euro/mp, iar domnul Videanu a cumpărat o parcare cu 10.700 de euro, pentru săraci, în Bucureşti”, a spus Radu Mazăre.

Corul bocitoarelor: ”Vaaaai de mine”

Conferinţa a fost condimentată de expresiile de indignare ale oamenilor. ”Vaaaai de mine”, ”Doamne…” erau numai câteva din expresiile de mirare ale locuitorilor. Mazăre a mai spus că el a construit un apartament de trei camere cu 7.571 de euro şi Adriean Videanu a cumpărat apartamentul cu 215.000 de euro. ”Pe mine m-a costat, pentru fiecare om (şi mai avem de făcut un cartier cu încă 18 blocuri, să pot să-i adăpostesc pe toţi oamenii aştia amărâţi) 2.300 de euro pentru fiecare om intrat în casă, cu dotări, cu tot ce trebuie, domnul Videanu a cumpărat o boxă la beci cu 5.000 de euro”, a mai spus Mazăre. Pentru a exemplifica aceste date, a prezentat presei şi un articol din România liberă, semnat de Petre Bădică şi Petrică Răchită, despre locuinţele sociale ale ex-primarului Videanu. ”Eu vreau să-i întreb aşa pe procurorii ăştia: ”Păi, bă, oamenilor, de unde credeaţi că îmi mai pun eu comision şi mai şi fur la 270 de euro pe metru pătrat, cu cât am construit aici?”. E normal aşa ceva, ce se întâmplă în ţara asta? În loc Băsescu să-i cheme şi să ia model şi să construiască în toată România cum am construit eu aici, ca să nu fie oameni care dorm pe stradă, ei vin să mă ancheteze. Asta-i ţara”, a conchis Radu Mazăre. În acest caz (dosar nr. 2/P/2014) s-a început cercetarea penală.

Urmează partea a doua

Primarul a spus că vrea totuşi să continue construcţia de locuinţe pentru săraci. Procedura de licitaţii pentru încă un cartier a fost deja demarată, dar nu s-a prezentat niciun constructor. ”Vom începe a doua parte cam în câteva luni de zile, pentru că o să începem toate procedurile de achziiţie. Nu vezi că mă leagă? Trebuie să fie studiată fiecare hârtie pe dungă. Sunt ţinut de toate procedurile”, a mai spus Mazăre.

 

 

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă