Partoşul este locul unde a trăit Sfântul Banatului.

Nu este bănăţean care să nu se fi închinat la Sfântul Iosif de la Partoş. Însă moaştele acestuia nu se află la Partoş, ci în Catedrala de la Timişoara. Viaţa monahală în mănăstirea de la Partoş, locul unde s-a stins acest sfânt local, a fost desfiinţată în perioada comunismului. Pe 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunit sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului Eparhial, reînfiinţarea mănăstirii Partoş, cu destinaţie pentru călugări.

Mănăstirea care a funcţionat în Banatul ocupat de turci

Mănăstirea Partoş este locul unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă cel care ulterior a devenit Sfântul Iosif de la Partoş. Cea mai veche menţiune despre acest aşezământ monahal datează din 1571. Banatul era ocupat de turci, iar ieromonahul Laurenţiu, aflat în drum spre Braşov şi Alba Iulia unde a tipărit între 1577-1580 trei cărţi de cult, a rămas mai mult timp la Partoş. "El face o danie, o tipăritură din 1562, pe filele căreia caligrafiază: „Această carte, sfânta dumnezeiască Evanghelie a dăruit-o ieromonahul Laurenţiu Cernogoraţ mănăstirii din Partoş închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavril, în 1571"", spun istoricii. Mănăstirea Partoş a fost menţionată în documentele vremii. De exemplu, o carte, proprietate a mănăstirii Hopovo, a ajuns la Biserica din Belgrad. Pe una din pagini, un ierarh a scris: „Apoi s-a trecut la mănăstirea Partoş în 1655 în vremea conducătorului ieromonah Neofit. Dacă acolo ar ameninţa-o vreun pericol, atunci să se dea înapoi mănăstirii Hopovo". Mănăstirea Partoş aparţinea de Biserica sârbă.

Deşi Banatul era sub turci, la Partoş a continuat viaţa monahală. În 1666, călugării care au fost trimişi de la Patriarhia din Ipek, l-au găsit ca egumen pe Kir Ştefan. Titulatura de kir arată că acesta a venit de la o mănăstire grecească sau ca trimis al Patriarhiei din Constantinopol, iar prezenţa sa ca egumen a demonstrat că mănăstirea a avut mai mulţi călugări.

Mănăstirea a prosperat
sub austrieci

Pe o hartă austriacă a Banatului din 1723, mănăstirea Partoş a apărut izolată în mijlocul unei păduri, înconjurată de mlaştini. Din actele existente s-a constatat că în 1771 la mănăstirea Partoş au vieţuit şase călugări, majoritatea din Banat şi Transilvania şi au vorbit numai limba română. Ei au reparat vechile clădiri şi au construit altele noi. Conducerea Bisericii Sârbe, de care a aparţinut şi Partoşul, a decis să desfiinţeze o parte din mănăstiri, la cerea împăratului Iosif al II-lea. Călugării au fost siliţi să plece. Atunci, o parte din odoarele şi cărţile bisericeşti a fost luată de conducerea ierarhică din care unele se păstrează şi azi în biblioteca Episcopiei sârbe a Vârseţului, iar o parte de mănăstirile Mesici şi Sângiorz. Mănăstirea de la Partoş a apărut în continuare în daniile unor credincioşi care au venit în pelerinaje. Astfel, icoanele donate de Trăilă Lupu în 1827 şi de Miuţa Erdeleanu au demonstrat că la Partoş au fost oficiate slujbe. Pe Penticostarul tipărit în 1805, un credincios din Ciacova care l-a donat la Partoş, a scris: „Acest Penticostariu l-a cumpărat Dimitrie Iacobici din Ciacova fiind într-o mare nevoie. Atunci şi-au pus toată nădejdea în Dumnezeu, în Mântuitorul Iisus Hristos si în Sfântul Iosif şi făcându-se rugăciuni, s-a mânuit cel mai de sus. 19 mai 1870".

Mănăstire reactivată în 1944

În anul 1944, mănăstirea a fost reactivată şi a devenit mănăstire de maici. În anii comunismului, viaţa monahală a fost întreruptă, iar lăcaşul de cult a fost parohia ortodoxă Partoş. Biserica fostei mănăstiri a fost renovată în anii 1970-1980, la propunerea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului. În data de 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunit sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului Eparhial, reînfiinţarea mănăstirii Partoş, cu destinaţie pentru călugări.

Iosif de la Partoş, sfântul din Banat

Bănăţenii se închină la moaştele Sfântului Iosif de la Partoş şi vorbesc despre acesta cu mult drag. Dar, despre cel care a devenit ulterior Sfântul Iosif de la Partoş nu se cunosc prea multe amănunte. S-a călugărit de tânăr şi a parcurs toate treptele slujirii în Biserică. A fost ales mitropolit al Timişoarei în 1650, funcţie pe care a îndeplinit-o trei ani de zile. El s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a mai trăit câţiva ani. A fost găsit un Minei slavon, care i-a aparţinut mitropolitului Iosif. Pe una dintre paginile cărţii, a rămas scris: „Această carte este a Mitropolitului Kir Iosif al Timişoarei la anul 1655, care de bună voie a părăsit eparhia, retrăgându-se la mănăstirea Partoş, unde a trăit câţiva ani şi apoi s-a mutat la viaţa veşnică unde se odihnesc sfinţii".