Actualitate
 
HUNEDOARA. Cel mai valoros complex arheologic din România este supus agresiunii zilnic
S.O.S. Sarmizegetusa
28 Iulie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1590 VIZUALIZARI | COMENTARII  1
"În momentul în care sute de oameni calcă în picioare vestigii vechi de mii de ani, le distrug treptat, aprind mii de lumânări şi lasă tone de gunoaie, atunci există o problemă."
Turist

Tărâmul misterios din Munţii Orăştiei îşi păstrează încă tainele, care atrag anual mii de turisti. Complexul arheologic nu este insă o prioritate pentru autorităţi.

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt, de departe, cel mai important complex arheologic din România.

La discreţia căutătorilor de aur

Cetăţile dacice au însă o soartă cruntă. Arheologii români vin în fiecare an timp de o lună şi sapă în dorul lelii. S-a încheiat luna, s-a încheiat şi cercetarea. Până acum, de exemplu, la Sarmizegetusa Regia au săpat mai puţin de 3% din suprafaţa aşezării. Cetăţile dacice trăiesc de zeci de ani într-un vid de autoritate. Nimeni nu îşi poate revendica un drept de proprietate asupra cetăţilor. Nici Ministerul Culturii, nici Consiliul Judeţean, nici Parcul Naţional Grădiştea-Cioclovina, nici măcar Direcţia Silvică. Sunt ca un copil cu 10 taţi, dar fără mamă.

Iar căutătorii de aur au ştiut cum să lovească acest copil. Munţii Orăştiei au văzut mai multe detectoare de metal decât câmpurile de mine din războaiele mondiale. Sute de kilograme de aur au fost scoase şi traficate peste graniţe. Iar acest exod a dus la o depreciere incredibilă a vechilor monede dacice, ce acum se pot cumpăra pe câţiva zeci de euro pe site-urile de profil. Iar după căutători au venit turiştii.

Legendele care aduc yoghini

Legendele croite în jurul Sarmizegetusei şi a bogăţiilor ascunse de aceşti munţi au dus la un întreg val de turişti ce vin să se convingă cu ochii lor de minune, ce petrec timpul cu ochii în iarbă în speranţa că vor găsi şi ei măcar o mică bucăţică din faimosul tezaur al lui Decebal. Însă turistul cel mai periculos este guru-ul. Pe vremuri, Gregorian Bivolaru îşi aduna adepţii în incinta sacră a Sarmizegetusei pentru spirala ce încărca cu energie toţi naivii şi credulii care apoi s-au trezit martori în procese penale. „În momentul în care sute de oameni calcă în picioare vestigii vechi de mii de ani, le distrug treptat, aprind mii de lumânări şi lasă tone de gunoaie, atunci există o problemă. Nu sunt trei luni de când câţiva stâlpi din cadranul solar s-au făcut scrum pentru că «energeticienii» au lăsat lumânările aprinse şi au plecat, lăsând Sarmizegetusa în plata Domnului. Ce mai rămâne în urmă? Speranţa. Speranţa că vreunul dintre miniştrii Culturii se va deştepta la un moment dat şi va realiza importanţa patrimoniului inestimabil din Munţii Orăştiei", spun cei care iubesc ruinele de la Sarmizegetusa.

Drumul începe din Orăştie

Drumul spre cetăţile dacice începe din Orăştie. Indicatoarele instalate în urmă cu câţiva ani sunt un ghid bun pentru cei ce n-au călcat niciodată prin zonă. Asfaltul te duce pe Valea Regilor până la cetatea Costeşti, ultima cetate aflată în „civilizaţie". Cetatea Costeşti este considerată prima cetate de scaun a regatului dac condus de Burebista. Amplasată strategic, cetatea conferă un control total asupra tuturor căilor de acces spre Sarmizegetusa. Când cerul este senin, din Cetatea Costeşti se vede întreaga vale a Mureşului, chiar şi culmile Săcărâmbului, unde erau principalele mine de aur ale dacilor. Lipsa unor fortificaţii solide arată clar faptul că cetatea Costeşti nu avea un rol eminamente militar, ci în special administrativ. Pentru că, dacă vorbim de rolul militar, cetatea Blidaru, situată pe versantul opus, este cel mai bun exemplu. Zidurile cetăţii înconjoară o incintă spaţioasă, nivelată de mâna omului, chiar pe creastă. Dotată cu turnuri de observaţie, cetatea era un adevărat cuib de vulturi ce supravegheau întreaga vale. Fortificată din toate părţile, cetatea este construită din ziduri de calcar. Poate cea mai spectaculoasă cetate, din punct de al ingeniozităţii meşterilor daci, Piatra Roşie este construită pe un pisc stâncos, aproape inaccesibil. Tocmai din acest motiv este considerată mai degrabă o reşedinţă princiară decât un important punct militar. Nu este exclus ca Piatra Roşie să fi fost sălaşul regelui Decebal. Drumul pavat spre Piatra Roşie îl întrece cu mult în tehnică şi spectaculozitate pe cel din Sarmizegetusa. În această zonă au fost descoperite cinci scuturi cu o heraldică cel puţin bizară, inorogi, tauri, lei sau lebede. Unul dintre scuturi a fost descoperit de arheologi, în timp ce alte patru de către căutătorii de comori, că tot vorbeam de eficienţa arheologilor. Din păcate, Piatra Roşie este distrusă încetul cu încetul de natură. Rădăcinile unor copaci seculari se extind în fiecare an, distrugând zidurile pe care au crescut.

Cetatea cu 200 de terase

La capătul unei văi strâmte, lungă de peste 20 de kilometri, misterioasa capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, se înfăţişează în toată splendoarea ei. Dealul Grădiştei, pe care este amplasată cetatea, are peste 200 de terase, fiecare cu propriul ei sistem de captare şi de drenare a apei.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
14 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. va multumesc 09:45 | 28 Iulie
ana
pentru articol.
cat de des puteti faceti un scurt articol despre aceasta minune a istoriei noastre care este "ascunsa" de autoritati si lasata sa se distruga.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
124
AM O PARERE FOARTE BUNA. TRADATORUL NATIONAL, INCA PRESEDINTE TRAIAN BASESCU , TREBUIE DEMIS SI JUDECAT DE ...
COMUNISTII LUI ILIESCU CRIMINALUL AJUNSI OAMENI DE AFACERI ACUM SPOSORIZEAZA PSD-UL IMPREUNA CU FELIX.
Demiterea Presedintelui este o sancțiuni gravă si de aceea trebuie votată de majoritatea celor care au drept ...
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI