10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Proteste la Pungeşti. Câţiva localnici, luaţi cu dubele de jandarmi. Ponta:...

UPDATE. Proteste la Pungeşti. Câţiva localnici, luaţi cu dubele de jandarmi. Ponta: Acţiunile jandarmilor, în limitele legii

UPDATE. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că acţiunile jandarmilor au fost în limitele legii, transmite Mediafax.

“Cred că România poate fi o ţară democratică şi puternică dacă toţi respectăm legile şi dacă nu acceptăm – şi nu vom accepta – ca 20, 30, 50, 70 de oameni să încalce legea. Acolo e vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron îşi pun gard, îşi păzesc o propietate privată. Şi dacă era vorba de proprietatea privată a oricărui om din această ţară, chiar şi de terenul de la Nana, tot la fel procedam, şi anume dacă veneau nişte oameni care ocupau ilegal un teren trimiteam forţele statului ca să aplice legea”, a spus premierul, după şedinţa PSD.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Radu, spune că “misiunea jandarmilor este să asigure un climat de normalitate la Pungeşti” şi că în timpul deplasării jandarmilor în zonă aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, şapte dintre acestea fiind ridicate şi duse la Poliţie.

Citeşte şi: Comandantul jandarmeriei române: La Pungeşti acţionează în jur de 250 de jandarmi

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Radu, a declarat, luni dimineaţă, că pe timpul deplasării jandarmilor către Pungeşti, peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen, transmite Mediafax.

Citeşte şi: Un nou Pungeşti? Cum i-a înfuriat o companie care caută gaze pe sătenii dintr-o comună din Sibiu

“Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca jandarmii să acţioneze pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind o zonă specială”, a afirmat Irina Radu.

_ _ _ _ _

Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat, luni dimineaţă, intervenţia în forţă a jandarmilor.

Citeşte şi: 11 protestatari din Pungeşti, amendaţi de Jandarmerie

Oamenii au spus că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri.

Localnicii care stau în tabără susţin că luni dimineaţă, în urul orei 04.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe unii dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane, transmite Mediafax.

Citeşte şi: Cum poate rata România şansa gazelor de şist

Ulterior, în zonă au ajuns zeci de localnici, chemaţi de oamenii din tabără, care susţin că jandarmii au continuat să intervină în forţă, obligându-i să părăsească zona.

O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine, iar în acest timp în zonă ar fi fost aduse mai multe utilaje ale Chevron.

Citeşte şi: Noi proteste la Pungeşti

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona taberei de la Pungeşti sunt zeci de maşini de Jandarmerie, Poliţie şi Ambulanţă, iar drumul judeţean este blocat cu garduri metalice, fiind împiedicat accesul la corturile protestatarilor.

În zonă nu este permis nici accesul jurnaliştilor, cărora li s-a spus că măsura este luată pentru “siguranţa” lor, iar până în prezent nu există nicio informare oficială din partea autorităţilor privind situaţia de la Pungeşti.

Citeşte şi: Miza scandalului Chevron de la Vaslui: un teren concesionat americanilor pe care Biserica Ortodoxă îl vrea înapoi

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Aproximativ 500 de persoane au protestat, în 16 octombrie, în zona localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, unde compania Chevorn intenţionează să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui.

Citeşte şi: Locuitorii din Pungeşti au depus actele pentru un referendum de demitere a primarului

Localnicii au blocat atunci drumul judeţean Vaslui – Gârceni pentru a nu permite utilajelor firmei angajate de compania petrolieră să pătrundă în perimetrul luat în concesiune pentru amplasarea sondei de explorare. După protestele din octombrie, localnicii au amplasat corturi şi un vagon de dormit, unde o parte dintre ei stau şi pe timpul nopţii, zona fiind numită “tabără de rezistenţă de la Pungeşti”.

Ulterior, reprezentanţii companiei Chevron şi-au retras specialiştii de pe suprafaţa de teren deţinută la Siliştea, fără ca aceştia să mai revină în zonă.

Citeşte şi:  Gazele sunt de la diavol

Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a anunţat apoi că explorarea gazelor de şist de la Pungeşti se suspendă până când siguranţa angajaţilor firmei, a constructorilor şi a comunităţii va fi asigurată şi, totodată, până când se va înţelege că metodele folosite de către companie sunt cele mai bune.

În 27 noiembrie, aproximativ 200 de localnici din comuna vasluiană Pungeşti s-au adunat din nou în zona în care Chevron deţine terenul pe care ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, oamenii spunând atunci că au recurs la acest gest după ce în zonă au văzut mai multe maşini ale Jandarmeriei.

Cele mai citite

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă