Actualitate
 
Profitabil. Românii cu dublă cetăţenie şi străinii îşi fac dinţii la noi în ţară
Vacanţă la stomatolog
9 Septembrie 2010
Emigranții apreciază profesionalismul și prețurile practicate de medicii stomatologi din Constanța
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1313 VIZUALIZARI | COMENTARII  1
Sute de români plecaţi peste hotare, dar şi străini au ales să-şi facă diverse lucrări stomatologie în timpul vacanţei pe care au petrecut-o pe litoral. Ca în fiecare an, stomatologii constănţeni au consultat, pe lângă clienţii obişnuiţi, sute de persoane venite să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc. Majoritatea sunt români plecaţi cu serviciul în străinătate, mai ales în Spania şi Italia. În Policlinica nr. 1 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa sunt şapte cabinete stomatologice. „Toţi am avut astfel de pacienţi, plus străini care au preferat să-şi pună dantura la noi, pentru că la ei în ţară îi costă de trei-patru ori mai mult", a declarat dr. Nicolae Vătafu. Şi dr. Angela Pavel spune acelaşi lucru. „Datorită lor, numărul clienţilor a crescut uşor în lunile iulie şi august", a precizat cadrul medical.

Îmbină utilul cu plăcutul

În România, preţurile sunt de două sau chiar de trei ori mai mici faţă de restul Europei, tratamentele fiind la aceleaşi standarde de calitate. Dacă în Constanţa au dat 30 de lei pe o extracţie sau 30 de lei pe o plombă, în Italia i-ar fi costat aproximativ aceeaşi sumă, dar în euro. Un tratament stomatologic complet i-a costat cu până la 5.000 de euro mai puţin decât în alte ţări ale Uniunii Europene. Ca urmare, piaţa regională i-a atras pe toţi. „Mi-am luat concediu în luna august tocmai pentru a-mi pune dantura, dar şi să fac plajă", ne-a mărturisit Georgiana, o tânără de 27 de ani, care de cinci ani lucrează în Italia. Ea spune că şi-a pus  o lucrare din porţelan, care acolo ar fi costat-o extrem de mult. „În Italia îmi cereau cel puţin 300 de euro pe dinte. Aici am scăpat mult mai ieftin", a adăugat ea. Turismul dentar a apărut în ţara noastră de câţiva ani. Competitivitatea preţurilor tratamentelor dentare este dată, în principal, de costul încă scăzut al manoperei, comparativ cu vestul Europei, tehnica şi materialele fiind însă identice cu cele de peste graniţe.

Preţuri, de la 30 de lei

Pentru o vizită la dentist, pacientul trebuie să scoată din buzunar cel puţin 30 de lei, pentru o simplă plombă, iar preţurile pot depăşi chiar şi o sută de lei la anumite cabinete dentare. O extracţie, căreia i se adaugă consultaţia, costă 60 lei, o pulpită - 30 de lei, montarea unei proteze dentare mobile - 500 de lei, cu decontare parţială de la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa. Copiii până în 16 ani beneficiază de tratamente gratuite.  

În România, preţurile sunt de două sau chiar de trei ori mai mici faţă de restul Europei, tratamentele fiind la aceleaşi standarde de calitate.

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
6 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. Asai 20:21 | 9 Septembrie
Mitica
Faceti economii la Dinti, daca e mai ieftin e si calitate mai proasta, sa o vad pe prostituata aia din Italia ce face in caz de garantie; CARE VA VENI SIGUR, pe nimic primesti nimic... Intrebativa de ce e mai ieftin?? Ptr ca e mult mai prost facut si materiale naspa.....
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
131
fresh, azure.Nicely, that's authentic, Purchase people spots on-line to find the things you desire for food ...
Ma Talhari comunisti, securisti, masoni si voi toti din aceiasi gasca!! Voi nu aveti ruisine nici scrupule! ...
PROASTA SI DELOC CONFORMA REGULILOR DEMOCRATICE Din nou o "smecherie damboviteana".Asta este de ...
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI