„Dumnezeule, ceva este pe cale să se întâmple,” spunea un utilizator al canalului Twitter cu câteva momente înainte. Pe acest canal s-a creat tagul #Cairo, unde bloggerii postează live ce se întâmplă pe străzile din centrul oraşului. De exemplu, un utilizator semnala la ora 12:56 că „poliţia tocmai a arestat toţi clienţii cafenelei Cilanntro, iar altul scria la 12:49 că mai multe dube ale poliţiei au apărut în faţa unui cinematograf. La intrare în Cairo, poliţia opreşte toate maşinile venite din provincie, iar un alt utilizator semnal că protestele nu vor avea loc numai în Cairo.
În centrul oraşului, poliţia a descins cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene, iar protestatarii răspund cu pietre, spune BintYonus pe Twitter., via #cairo. Aproximativ 10 000 de oameni protestează împotriva regilului lui Mubarak numai pe străzile din Cairo.
Protestele din faţa Universităţii din Cairo au fost anulate. În schimb, profesorii iau parte la demonstraţii în faţa Înaltei Curţi, se arată pe tagul #Jan 25.
Brutalitatea poliţiei este recunoscută
Regizorul egiptean Mohammed Ramadan a declarat postului Al Jazeera că va participa la proteste şi a numit această zi „una istorică pentru Egipt.” Protestez împotriva tuturor nedreptăţilor, dar mai ales împotriva brutalităţii poliţiei, a spus regizorul.
Pe 25 ianuarie, protestatarii egipteni îşi vor lua camerele de filmat pe post de arme, scria cineva pe Facebook la 10 zile după ce dictatorul Tunisian a fost pus pe fugă.
În centrul oraşului, poliţia foloseşte tunurile cu apă şi gazul lacrimogen împotriva protestatarilor.
SUA au o mare problemă în ceea ce priveşte revolta de la Cairo, care se petrece chiar în momentul în care scriu. În primul rând, regimul dictatorial al lui Mubarak este un aliat important al Statelor Unite în regiune. După Irak, Afganistan şi Israel, Egiptul este ţara care primeşte ajutoare din partea SUA, cum ar fi armament în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari, conform publicaţiei The Atlantic.
Dacă SUA au păstrat liniştea când dictatorul tunisian Ben Ali a căzut, o tăcere asemănătoare faţă de evenimentele din Egipt ar însemna complicitate, susţine publicaţia mai sus amintită. Apoi, ce se va întâmpla dacă armata va deschide focul asupra populaţiei neînarmate. Se va simţi preşedintele Obama responsabil pentru ajutorul militar oferit lui Mubarak?
Revoluţie cu două tăişuri
„Ce se întâmplă acum în Nordul Africii are două părţi: una bună şi una foarte riscantă,” spune criticul de film Laurenţiu Brătan, un frecvent vizitator al lumii islamice. „Toate revoluţiile sunt foarte uşor de confiscat de partidele de extremă islamică, vezi Frăţia Musulmană în Egipt.Ţările astea nu au nici tradiţia, nici vocaţia democratiei aşa cum o înţelegem în Europa. Exact aşa s-a întamplat în Iran în ’79. Au gonit de la putere un regim brutal şi foarte corupt şi a venit la putere clanul ayatolahilor. Aşa că partidele fundamentaliste abia aşteaptă ocazia. Dacă ne uităm la simbolul democraţiei arabe, Libanul, vedem că Hezbollahul mai aruncă câte o atenţionare, vrând să spun că are foarte mare putere pe care o poate folosi pentru provocarea unui nou razboi civil, dacă vrea. Apoi, Algeria s-a luptat 15 ani cu islamiştii şi încă sunt atentate. Sporadice, dar sunt. Siria e o dictatură şi e o oaza de stabilitate în zonă. Probabil că doar în Iordania funcţionează o oarecare „democraţie”, dar şi acolo stabilitatea o asigură o monarhie.”
De la revoluţia din Tunisia, în urma căreia dictatorul Zine Abidine Ben Ali a fost înlăturat după 24 de ani de domnie, presa internaţională a urmărit cu interes evenimentele din celelalte state arabe, multe dintre ele subjugate de dictatori înţepeniţi în funcţii parcă de la începutul lumii. Şi totuşi, revoluţia tunisiană nu a reverberat încă prea puternic în state ca Egipt, Libia şi Algeria.
Diferenţe între Egipt şi Tunisia
Deşi gestul lui Mohammed Bouazizi, vânzătorul ambulant care s-a autoincendiat pe 17 decembrie în oraşul tunisian Sidi Bouzid, a fost imitat de alţi oameni disperaţi din Egipt, Algeria şi Mauritania, scânteia revoluţiei se lasă aşteptată. Dictatura din Tunisia este prima înlăturată de revoltele din stradă, fără revoluţie islamică, fără invazie americană şi fără să aibă un lider, precizează revista TIME.
„Tunisia este un model pentru întreaga lume arabă. Timpul dictatorilor şi al dictaturilor s-a încheiat”, a declarat pentru Al Jazeera profesorul Mohamed Lagab, de la Universitatea de Ştiinţe Politice din Algeria.
Doar că Ben Ali este primul lider al lumii arabe pus pe fugă de protestele din stradă după generaţii întregi. În Egipt, Hosni Mubarak este la conducerea celei mai numeroase ţări arabe din 14 octombrie 1981 şi pare că va fi în funcţie cât va trăi. În Egipt, şomajul şi inflaţia l-au făcut pe un propietar de magazin să spună „preţurile au crescut atât de mult, încât ni s-a îngroşat pielea.” Procentual populaţiei care trăieşte sub pragul sărăciei este mai mare decât în Tunisia, iar populaţia este sătulă de dictatura lui Mubarak, care ştie mai multe despre tortură, decât despre serviciul public, se arată în revista TIME.
Doar că regimul din Egipt diferă de cel din Tunisia. În primul rând, o mare parte a populaţiei tunisiene este educată. Guvernul tunisian a cheltuit mulţi bani pentru educaţia tinerilor, care au absolvit facultăţi şi apoi s-au trezit ca nu au unde să se angajeze. În contrast, sistemul de învăţămând din Egipt a decăzut în ultimile două decenii şi mulţi spun că situaţia i se datorează lui Mubarak, care şi-a făcut calculele cu cinism. „80 de milioane de oameni nu au putere, nu au cunoştinţe şi nu sunt organizaţi, spune scriitoare feministă Nawal el-Saadawi, poate cea mai critică voce din Egipt.
În al doilea rând, armata din Tunisia a fraternizat repede cu revoluţionarii. În Egipt armata este mult mai ataşată de Mubarak. La fel şi Ministerul Interior, care conduce poliţia. „Guvernul de aici este mai tare decât cel din Tunisia – de aceea oamenii sunt speriaţi,” spune un cetăţean din Cairo.
Totuşi, spre deosebire de Tunisia, opoziţia din Egipt este mai populară şi are rădăcini adânci. Un exemplu este Frăţia Musulmană. Doar că alegerile parlamentare din noiembrie 2010 nu au mai adus niciun loc în parlament pentru partidele de opoziţie din Egipt. Şi în mod misterios, opoziţia nu pare să împingă populaţia spre revolte. Deşi peste 90 000 de oameni au semnat o petiţie pe Facebook în semn de protest împotrivă torturii, sărăciei şi şomajului, iar astâzi, cu ocazia Zilei Poliţiei, sunt aşteptate proteste în stradă, Frăţia Musulmană a declarat că nu va participa.
