144 de oameni au evadat de la Auschwitz. Printre ei, şi Kazimierz Piechowski. Bărbatul de 91 de ani le împărtăşeşte, jurnaliştilor de la ziarul britanic "The Guardian", povestea lui de viaţă: cercetaş naţionalist, deţinut în lagărul morţii, umilinţele îndurate şi evadarea rămasă în istorie.

"Ştiam că voi fi omorât, dacă rămâneam în Polonia"

Pe 20 iunie 1942, gardianul SS de la ultima poartă a lagărului de la Auschwitz era încremenit. În faţa lui era maşina lui Rudolf Hoss, comandantul lagărului. În ea, patru ofiţeri SS înarmaţi, iar unul dintre ei, un Untersturmfuhrer, adică locotenent, urla la el şi înjura de mama focului, notează "The Guardian".
"Mişcaţi-vă, viermilor! Deschideţi sau vă deschid eu pe voi!", ţipa ofiţerul în germană. Îngrozit, soldatul s-a grăbit să ridice bariera, iar maşina a demarat, lăsând nori de praf în urmă.

Dacă s-ar fi uitat mai de aproape la chipurile celor patru ofieţeri din maşină, ar fi văzut că toţi erau extrem de transpiraţi şi cenuşii la faţă. Bărbaţii nu erau nicidecum nazişti, ci polonezi îmbrăcaţi în uniforme naziste, furate dintr-un birou, la fel cum era şi maşina. Iar cel care a pus la cale planul curajos de evadare era un puştan- cercetaş, al cărui motto- "Fii pregătit!"- avea să devină deviza lui de viaţă.

70 de ani mai târziu, prizonierul 918 se ţine tare, în sediul cercetaşilor din Londra. La 91 de ani, este îmbrăcat impecabil, cu o faţă foarte puţin ridată, notează The Guardian.

Kazimierz Piechowsk a avut o copilărie fericită în Tczew. Îşi pierdea zilele înotând în Vistula cu prietenii şi jucându-se în parc cu cei doi fraţi. Familia lui făcea parte din clasa de mijloc, iar tatăl lui lucra la Căile Ferate.
Când avea 10 ani, s-a hotărât să se alăture cercetaşilor, un gest care avea să-l urmărească toată viaţa. Organizaţia de tineret era foarte populară după Primul Război Mondial, în Polonia, şi promova naţionalismul, puterea şi fraternitatea.

"M-am alăturat cercetaşilor, pentru că eram patriot. Când am ajuns acasă, mama m-a aşteptat plângând şi mi-a spus: ‘Mă bucur că eşti pe calea cea bună', îşi aminteşte Piechowski.

Când, nouă ani mai târziu, germanii au invadat Polonia, mişcarea cercetaşilor era văzută ca un act de naţionalism şi o potenţială sursă de rezistenţă. "Aveam 19 ani când a izbucnit războiul şi, la patru zile de la primele bombardamente, naziştii au ajuns în Tczew. Au început să împuşte cercetaşii."

După ce şi-a văzut omorâţi prietenii din copilărie, tânărul a hotărât să fugă. "Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, voi fi omorât." A încercat să fugă din ţară pe la graniţa cu Ungaria, pe o rută folosită de cercetaşii care fugeau în Franţa, să se alăture forţelor poloneze libere. Totuşi, a fost prins la graniţă. După 8 luni petrecute în diferite închisori, a fost trimis la Auschwitz.

"Nu poate să existe Dumnezeu, dacă există Auschwitz"

"Am fost în al doilea transport către Auschwitz şi am ajutat la construirea lagărului." Clădirile vechi nu mai aveau capacitatea să adăpostească toţi oamenii arestaţi, aşa că deţinuţii trebuieau să lucreze între 12 şi 15 ore pe zi, ca să construiască ceea ce oamenii vor numi "cea mai mare tabără nazistă a morţii".

"În primele trei luni după ce am ajuns acolo, eram complet şocaţi. Şi situaţia se înrăutăţea. Din iunie 1940 şi în primele luni ale lui '41, ofiţerii SS erau puşi pe omorât deţinuţi- îi băteau cu bastoanele până mureau, ca să mai scadă numărul de oameni din lagăr, că era şi aşa supraaglomerat."

Piechowski îşi aminteşte că fiecare deţinut primise o lingură şi castron- nu numai pentru mâncare şi apă, dar şi ca să urineze noaptea. "Dacă îţi pierdeai lingura, mâncai din castron ca un câine. Dacă pierdeai vasul, nu mai primeai mâncare deloc. "

Unori, gardienii omorau ca să primească o mini-vacanţă. "Când un SS-ist se plictisea, îi arunca tichia din cap unui deţinut, cât mai departe, şi îi ordona să alerge s-o recupereze. Când prizonierul o lua la fugă, ofiţerul îl împuşca. Apoi, pretindea că deţinutul încercase să evadeze şi primea trei zile de concediu pentru că şi-a făcut datoria", îşi aminteşte Piechowski .

Cum se descurcau oamenii? "Unii se rugau, însă cei care obişnuiau să se roage înainte să ajungă în lagăr spuneau :' Nu poate să existe Dumnezeu dacă există Auschwitz.' "

Timp de şase săptămâni, Piechowski a fost însărcinat să care cadavrele celor împuşcaţi în execuţii. "Aliniau câte 10-11 prizonieri şi îi împuşcau în ceafă." Cadavrele dezbăcate erau aruncate într-o grămadă, iar Piechowski şi încă un deţinut apucau morţii de mâini şi de picioare şi îi cărau la crematoriu. "Uneori, erau 20 într-o zi, alteori, erau 100 sau mai mult. Bărbaţi, femei şi copii. Şi copii", a repetat el.