27.9 C
București
duminică, 5 iulie 2026
AcasăSpecialArmata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice

Armata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice

Armata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice la sfârşitul lunii august, în apropiere de centrul de la Safira, la est de Alep, a scris, luni, publicaţia germană Der Spiegel, citată de Mediafax.

Cinci sau şase obuze care nu conţineau substanţe chimice, dar care erau concepute pentru un război chimic, au fost lansate din tancuri sau avioane într-o zonă numită Diraiham, în deşertul din apropiere de Khanasir, potrivit publicaţiei Der Spiegel, care citează martori.

Ofiţeri iranieni, despre care se crede că ar fi Gardieni ai Revoluţiei, au venit pentru aceste teste la bordul unor elicoptere, potrivit declaraţiilor unor martori.

Cele mai citite

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi manifestații de amploare, a 35-a consecutivă, în cadrul protestelor îndreptate împotriva guvernului condus de premierul...

Atac armat de Ziua Independenței în New York. Opt persoane, dintre care patru copii, au fost rănite

Cel puțin opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite într-un atac armat produs în seara de 4 Iulie, în cartierul Coney Island din...

Lia Savonea, de Ziua Justiției: Judecătorii nu trebuie să decidă sub presiunea fricii sau a campaniilor publice

Lia Savonea a afirmat că nici un judecător nu ar trebui să pronunțe hotărâri sub influența fricii, a intereselor politice sau de momentPreședinta Înaltei...
Ultima oră
Pe aceeași temă