15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDoi ani de la revoluţia din Republica Moldova

Doi ani de la revoluţia din Republica Moldova

Astăzi se împlinesc doi ani de la “Revoluţia Twitter” din Republica Moldova, care a dus la înlăturarea comuniştilor de la putere, relatează NewsIn.

Deşi nici până acum nu s-a făcut lumină în cazul violenţelor care au urmat revoltelor de stradă din Chişinău, iar scena politică este în continuare agitată de imposibilitatea alegerii preşedintelui, Moldova a ajuns pe agenda politică a Uniunii Europene.

În campania electorală pentru alegerile din 29 iulie 2009, toate partidele de la Chişinău au promis că, dacă ajung la guvernare, îi vor găsi pe vinovaţii pentru violenţele din 7 aprilie. Nici comisiile parlamentare şi nici o altă instituţie de la Chişinău nu a făcut însă lumină în legătură cu evenimentele de acum doi ani.

Trei oameni au murit, 300 au fost răniţi şi 41 de persoane au reclamat tratamentul inuman, degradant şi tortura, conform NewsIn.

Între timp, 7 aprilie continuă să reprezinte un motiv de acuzaţii şi dispute pentru liderii politici de la Chişinău. Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, spune că “a făcut tot posibilul” pentru ca “lucrurile să se mişte înainte”.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care deţine şi funcţia de şef de stat interimar, crede însă că “există o doză de risc” că niciodată nu se va afla adevărul. “Dacă în spatele acestor acţiuni stau grupuri serioase, credeţi-mă, că sunt forţe serioase”, a punctat liderul democrat.

Şi premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, s-a arătat deranjat că după doi ani există încă încă semne de întrebare în legătură cu evenimentele din aprilie.

“Această dată continuă a fi folosită într-o manieră pe alocuri cinică în scopuri înguste de partid”, a spus premierul.

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, care s-a aflat la putere în timpul evenimentelor de acum doi ani, a reluat acuzaţiile la adresa coaliţiei aflată la guvernare pentru evenimentele din 7 aprilie.

“Fără tot felul de comisii a devenit clar că organizatorii acelor pogromuri şi batjocuri ale simbolicii statale sunt actualii lideri ai AIE. Rămâne să aflăm dacă evenimentele din aprilie 2009 au fost o tentativă conştientă de lovitură de stat sau consecinţa unei iresponsabilităţi“, a declarat comunistul, citat de UNIMEDIA.

Numai doi poliţişti au fost condamnaţi pentru tortură şi exces de putere, în timp ce opt au fost achitaţi, iar în instanţa de judecată se află 27 de dosare, potrivit Procuraturii Generale de la Chişinău, citată de NewsIn.

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă