Tactica excluderii parlamentarilor de extrema-dreapta din ""companiile selecte"", in speranta ca vor disparea de pe scena, este posibil sa functioneze in Marea Britanie, cu sistemul ei uninominal majoritar, unde BNP (British National Party - partid britanic de extrema-dreapta) este privit de clasa politica ca element perturbator, in restul Europei insa, unde sistemul proportional si guvernele de coalitie sunt regula, rasistii, fascistii, xenofobii sau populistii nu sunt asa de usor de franat, comenteaza cotidianul britanic The Guardian, citat de Agerpres.

In Italia, extrema-dreapta face parte din guvern si ocupa posturi parlamentare de varf, in timp ce in Austria guverneaza in unele parti ale tarii. In Olanda, extrema-dreapta a devenit cel de-al doilea cel mai popular partid al tarii. In Polonia, aceasta a fost cooptata in cadrul celui mai important partid de opozitie iar in Slovacia a facut si face parte din guvern. Rareori a avut extrema- dreapta asemenea succese, ceea ce pune partidele europene din curentul principal (mainstream) intr-o dilema.

Raspunsul acestora la ascensiunea extremismului este insa foarte diferit. Anton Pelinka, politolog austriac, spune ca nu exista un raspuns sistemic, pan-european, la adresa extremei-drepte, in Belgia sau Franta partidele din mainstream neaducand atingere extremei- drepte, in timp ce in Italia, Berlusconi, un populist de dreapta, a absorbit-o. Dilema principala pentru partidele din mainstream, aflate la guvernare sau in opozitie, este daca sa accepte sau sa ostracizeze extrema-dreapta.

Parlamentul European (PE) reunit saptamana aceasta avea in randurile sale tiganofobi maghiari, negationisti ai Holocaustului francezi, instigatori contra islamului olandezi, antisemiti austrieci, rasisti italieni si separatisti flamanzi, inclusiv eurodeputatul britanic Nick Griffin, pentru care islamul este "un cancer" si care doreste sa vada ambarcatiunile cu imigranti ilegali scufundate. Membri cu greutate ai PE au incercat sa-i marginalizeze, facand planuri pentru mentinerea extremistilor in afara posturilor-cheie si comitetelor, insa in diferitele tari europene situatia se prezinta altfel.

In Italia, spre exemplu, explica politologul James Walston, profesor la Universitatea americana din Roma, Berlusconi a incercat din greu sa formeze un un mare partid umbrela, absorbind Alianta Nationala (AN), postfascista si dand postul de ministru de interne lui Roberto Maroni, de la Liga Nordului, o miscare separatista si antimusulmana. Strategia de cooptare a elementelor de extrema-dreapta folosita de Berlusconi, beneficiind de sustinerea lor si adoptand unele din politicle promovate de acestea, a gasit replica in Polonia, unde partidul de dreapta, in opozitie, PiS (Dreptate si Justitie), condus de fratii Kaczynski, a distrus doua partide antisemite, antigermane si ultracatolice de la marginea spectrului politic polonez, prin apel la electoratul acestora si deschiderea fata de lideri.

Aceasta abordare este in contrast cu ceea ce se intampla in Franta sau partea flamanda a Belgiei, unde dreapta si stanga din mainstream conspira acolo unde este necesar, pentru a tine dreapta extremista departe de putere. Cel mai cunoscut exemplu este votul dat de stanga franceza lui Jacques Chirac, in 2002, pentru a-l impiedica pe liderul Frontului National, Jean-Marie Le Pen, sa ajunga la Palatul Elysee. Acum doua saptamani, acelasi scenariu a avut loc cu ocazia unor alegeri de primar in nordul Frantei, unde Frontul National a castigat peste 47 la suta din voturi, fiind infrant insa de o alianta dreapta-stanga. Strategia de excludere a functionat in Franta iar Le Pen este aproape terminat, explica Pelinka.

Si in Flandra, ascensiunea partidului secesionist Interesul Flamand (Vlaams Belang) a fost obstructionata de un "cordon sanitar", asupra caruia celelalte partide s-au pus de acord, pentru a-i mentine pe separatisti in opozitie. Pelinka este de parere ca si aici strategia s-a dovedit de succes desi unii nu sunt de acord, ca de exemplu deputatul social-democrat olandez Martijn van Dam, in opinia caruia "cordonul sanitar" doar a intarit partidul. In propria tara, partidul social-democrat (Partij van de Arbeid - Partidul Muncii) din care face parte afirma ca nu va forma o coalitie cu extremistii lui Wilders fara insa a spune "niciodata". "Este greu de imaginat o coalitie cu Wilders din cauza ideilor acestuia, insa noi avem foarte mare grija sa nu-i excludem votantii", arata Van Dam. Crestin-democratii lui Balkenende au parerile impartite vizavi de Wilders si nu au exclus total o guvernare impreuna cu un om care descrie islamul drept fascism, riscand un proces pentru incitare la ura rasiala. Strategia excluderii poate functiona doar daca centrul-dreapta si centrul-stanga se pun de acord sa o mentina. Cancelarul de centru-dreapta al Austriei, Wolfgang Schuessel, a rupt aceasta intelegere tacita atunci cand l-a adus in guvern pe Joerg Haider (decedat in 2008), in 1999.

Unii sunt de parere ca metoda cea mai buna pentru a slabi extrema-dreapta este sa fie lasata sa guverneze, privind cum se autodistruge. Lideri de mainstream precum Berlusconi, partidele traditionale din Austria si Olanda sau Sarkozy in Franta, au erodat extrema-dreapta copiind politicile si retorica vizavi de imigratie, lege si ordine, nationalism si euroscepticism a acesteia. In Ungaria, partidul antitigani si deschis antisemit Jobbik este cea de-a treia forta politica din tara. Partidul de centru-dreapta Fidesz, este asteaptat sa castige o victorie zdrobitoare anul viitor iar liberalii (SZDSZ), care altfel nu ar vota cu Fidesz, o vor face anul viitor, pentru a asigura o majoritate si a micsora tentatia coalizarii cu extremistii, spune Pelinka.