Din octombrie 2009, de când s-a declanşat criza euro, au avut loc cel puţin 15 summit-uri UE care n-au schimbat absolute nimic. Acesta este al 16-lea şi, pentru prima oară în peste doi ani, şefii de stat sau de guvern ai ceor 27 au discutat ieri despre reluarea creşterii economice şi stimularea creării de locuri de muncă. Şansele sunt ca şi acest summit să producă aceleaşi rezultate ca şi cele anterioare.

În Uniunea Europeană există în acest moment 25 de milioane de şomeri, o populaţie echivalentă cu a unei ţări mari din UE, situată undeva între Polonia şi România. A şasea "ţară" din UE, "Şomajia" este populată în proporţie covârşitoare cu tineri cuprinşi între 18 şi 24 de ani (componenta spaniolă, în proporţia dramatică de 50%). În plus, toate datele venite de la FMI arată că lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească având în vedere că economia europeană s-a oprit şi alunecă înapoi în recesiune. În aceste condiţii sumbre preşedintele UE, Herman van Rompuy, a convocat summit-ul "informal" de ieri, care să fie dedicat relansării economice şi stimulării creării de locuri de muncă.

Obstacole la fiecare pas

O măsură care poate fi luată în considerare este liberalizarea şi flexibilizarea pieţei muncii la nivel european. O asemenea decizie este însă aproape imposibilă mai întâi din cauza sindicatelor şi apoi din cauza politicienilor. Ieri, la ora summit-ului, Belgia se afla în grevă general iar liderii sindicatelor belgiene ţineau discursuri chiar la uşa clădirii unde se ţinea summit-ul. Orice decizie de liberalizare şi flexibilizare a pieţei muncii, fie şi una modestă cum încearcă Nicolas Sarkozy în Franţa, va fi întâmpinată de sindicate cu greve şi demonstraţii de masă. În al doilea rând, problema nu este aceeaşi în toate statele. Dacă în Spania rata şomajului este 25%, în Grecia 18% şi în creştere, în Germania este 5,5% şi în scădere. Experienţa anilor trecuţi în care statele au luat măsuri de protejare a pieţei interne prelungind sau adoptând restricţii suplimentare pentru forţa de muncă venită din România şi Bulgaria dovedeşte că tendinţa prevalentă este cea protecţionistă, nu cea liberalizatoare.

Al doilea set de măsuri posibile are în centru un set de programe de încurajare a antreprenoriatului de sprijinire a IMM-urilor, programe de inserţie pentru tineri, educaţie şi training. Pentru toate acestea, Comisia Europeană trebuie însă să aloce fonduri. Or, Comisia, la fel ca guvernele va fi supusă austerităţii. Comisia a propus, pentru perioada 2014-2020, un buget de 1053 de miliarde de euro, aproximativ 1,05% din Venitul Naţional Brut al UE. Vineri, la Consiliul Afacerilor Generale, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a transmis Comisiei că trebuie să îşi ajusteze nevoiele cu 100 de miliarde. Propunerea sa a fost susţnută de Marea Britanie, Austria, Olanda şi Suedia şi are mari şanse să fie adoptată. Ceea ce înseamnă că şi Comisia va trebui să înceapă să taie din cheltuieli şi cea mai probabilă ţintă sunt subvenţiile agricole. Dar o tăiere prea drastică s-ar putea lovi de opoziţia Franţei şi Poloniei printre alţii.

O soluţie ar fi creşterea veniturilor prin impunerea unei taxe europene. Cel mai aproape de adoptare a fost taxa pe tranzacţiile financiare - care după calculele Comisiei i-ar fi adus cel puţin 37 de miliarde de euro - dar ea s-a lovit de zidul britanic care s-a opus ferm. Or, fără posibilitatea de a taxa  City-ul londonez, taxa nu-şi mai are rostul la nivelul continentului pentru veniturile la bugetul european ar scădea dramatic. Alte propuneri cum ar fi unificarea bazei de impozitare sau o formulă unică de calcul a impozitului pe profit se vor lovi de opoziţia ţărilor din Est care au cotă unică şi a Irlandei, al cărei cotă de 12,5% impozit pe profit îi asigură competitivitatea în materie de investiţii.

Disciplina fiscală

Germania s-a declarat favorabilă măsurilor de încurajare a investiţiilor şi de stimulare a creării de locuri de muncă, dar a avertizat că acest lucru nu se poate face pe seama deficitelor bugetare. De aceea Berlinul insistă asupra adoptării tratatului fiscal care contine limitarea defitelor. Dar tratatul privind disciplina fiscală, convenit în decembrie de toate statele membre cu excepţia Marii Britanii se confruntă şi el cu câteva dificultăţi. Primul priveşte participarea reprezentanţilor statelor din zona non-euro la summit-urile zonei euro. Dacă România s-a mulţumit să îşi exprime dorinţa de a vedea această înscrisă în Tratat, Polonia a fost mult mai radicală şi a ameninţat deschis că în caz contrar nu va vota Tratatul. Dacă Franţa va continua să se opună acestei participări este foarte posibil ca mai multe state să se alăture Poloniei şi, de aceea se ia în calcul ca tratatul să poată intra în vigoare chiar dacă nu va fi ratificat decât de un număr minim de 12 state membre. Or, dacă cel puţin una din cele 17 membre ale zonei euro va alege să stea în afara tratatului, atunci acesta îşi pierde forţa de constrângere.

O a doua dificultate priveşte tocmai constrângerile şi anume severitatea acestora şi momentul declanşării lor. Angela Merkel este presată de clasa politică germană să solicite sancţiuni cât mai severe, dar este greu de crezut că le va obţine. Reacţia violentă a Greciei la propunerea germană de numire a unui comisar pentru buget care să gestioneze bugetele ţărior falimentare este sugestivă în acest sens. În sfârşit, chiar dacă se va conveni asupra sancţiunilor, nu este încă limpede în ce condiţii acestea se va declanşa mecanismul sancţiunilor.