Cei 27 se pregatesc sa-l realeaga pe fostul premier portughez, Jose Manuel Barroso, in fruntea Comisiei Europene (CE), in pofida unui bilant dezamagitor. Zece ani cu Barroso la conducerea CE - un lucru posibil si fara indoiala probabil! Consiliul European al sefilor de stat si de guvern - reunit joi si vineri la Bruxelles - se va pune de acord, cel putin din punct de vedere politic, in vederea realegerii fostului premier portughez pentru un mandat de cinci ani. Cotidianul francez Libération, monitorizat de Agerpres, prezinta cinci motive pentru a nu-l mai alege pe Barroso.

Daca Parlamentul European aproba aceasta alegere, Barroso va egala recordul de longevitate stabilit de Jacques Delors (1985-1995). Bilantul mandatului sau este totusi departe de a fi la inaltimea parcursului predecesorului sau. 'Barroso este o persoana care nu reuseste decat prin defectele sale', este de parere Jean-Louis Bourlangues, fost eurodeputat de centru. Dar exista vreo alternativa? Este sigur ca postul va reveni dreptei: ea conduce in 21 de state membre din 27 si a castigat alegerile europene din 7 iunie. In plus, o parte a socialistilor - mai ales britanici, spanioli si portughezi - este de partea lui Barroso, adauga ziarul citat.

In spatele acestei unanimitati de fatada exista insa fisuri. Angela Merkel si Nicolas Sarkozy refuza sa-l numeasca fara garantii si vor mai ales ca 'Europa sa-i protejeze pe europeni'. Berlinul si Parisul nu doresc sa-l numeasca din punct de vedere juridic vineri: ei apreciaza ca numirea Comisiei ar trebui sa astepte ratificarea de catre Irlanda, printr-un nou referendum la toamna, a Tratatului de la Lisabona, pentru ca numirea sa se faca dupa regulile noului document. Prevederile lui ar obliga Consiliul European sa consulte in prealabil Parlamentul in privinta lui Barroso, acesta urmand sa voteze investitura executivului cu majoritatea absoluta a membrilor sai si nu cu majoritatea relativa a celor prezenti. Aceasta pozitie este sustinuta mai ales de socialisti si Verzi, care spera sa aiba timp pentru formarea unei coalitii anti-Barroso.

Potrivit Liberation, primul motiv pentru a nu-l alege pe Barroso este faptul ca e omul care nu agreeaza reglementarea. Daca liberalul Tony Blair, fostul premier britanic, l-a propulsat pe omologul sau portughez, liberalul Jose Manuel Barroso, in fruntea CE, in 2004, nu a fost pentru a reglementa piata unica, ci dimpotriva. El a fost desemnat de Consiliul European al sefilor de stat si de guvern si apoi confirmat de Parlamentul European cu sloganul 'reglementare mai putina, dar mai buna'. Dar a aplicat in principal doar prima sintagma. Rareori o Comisie a propus asa de putine documente. Barroso l-a sustinut constant pe comisarul european pentru piata interna si servicii, 'talibanul' pietei irlandeze, Charlie McCreevy, in refuzul oricarei reglementari a pietelor financiare, cu rezultate vizibile astazi. Mai grav, nu a prevazut criza bancara si economica. In septembrie 2007, falimentul bancii britanice Northern Rock ar fi trebuit sa constituie un semnal de alarma. Dar nu a fost
asa. In septembrie 2008, dupa falimentul bancii Lehman Brothers, aceeasi inertie. 'Comisia a realizat tarziu ca exista criza si a analizat gresit natura ei', spune Jean-Pierre Jouyet, fost secretar de stat pentru Afaceri Europene. A trebuit ca PE sa o stranga cu usa in septembrie 2008 pentru a forma un grup de specialisti in supraveghere prudentiala.

Documentul asupra fondurilor speculative, propus in mai, are darul de a nu le reglementa. Daca s-ar fi pus in masinaria comunitara propunerile necesare din 2004, textele ar fi putut fi adoptate in cateva saptamani de Consiliul Ministrilor si PE. Pentru Jean-Louis Bourlangue, eurodeputat de centru din 1989 pana in 2008, explicatia este simpla: Barroso este un 'thatcherist moale'.

Al doilea motiv e reprezentat de faptul ca Barroso este omul in serviciul statelor. Pe cand era premier in Portugalia, Barroso a facut totul pentru a frana lucrarile Conventiei care trebuia sa redacteze proiectul Constitutiei europene, un proiect prea federal care reducea influenta tarii sale. Odata ajuns la Bruxelles, in iulie 2004, nu s-a manifestat niciodata ca un aparator fervent al textului pe care nu-l avea la inima. 'Barroso a fost mereu un aparator al Europei interguvernamentale', apreciaza Jean-louis Bourlangues. Multi se intreaba daca hotararea sa de a apara pana la capat directiva Bolkenstein cu privire la servicii si puternic contestatul sau 'principiu al tarii de origine' nu viza sa alimenteze campania votului negativ exprimat de Franta in 2005. Nici Consiliul European al sefilor de stat si guvern n-a reusit sa-l reduca la tacere, cum i-a cerut in mod expres in martie 2005. Imediat dupa votul negativ dat de Franta si Olanda, el s-a grabit sa afirme ca a murit Con
stitutia europeana si trebuia sa se treaca la altceva, spre marea furie a guvernelor, mai ales a celor care doreau sa continue procesul de ratificare.

In perioada conducerii de catre Barroso, CE, motorul integrarii europene, a inregistrat o slabire fara precedent. Considerand ca era 'in serviciul statelor', cum a repetat-o mereu, Barroso a facut din executivul comunitar un simplu secretariat al Consiliului Ministrilor si al Consiliului European.'Comisia si Parlamentul au colaborat mereu pentru a impune integrarea statelor, dar acum ea este adeseori alaturi de Consiliu impotriva Parlamentului', regreta Daniel Cohn-Bendit. Altfel spus, Uniunea este tot mai putin comunitara si tot mai mult interguvernamentala, este de parere ziarul Liberation.

Al treilea motiv este legat de faptul ca Barroso este omul fara viziune, potrivit Liberation. Presedintele CE n-a propus nici cea mai neinsemnata idee noua pentru a relansa Uniunea. Rareori un presedinte al Comisiei a fost atat de sters din punct de vedere politic, releva ziarul francez. Acest spatiu lasat liber a fost ocupat cu eficacitate de Nicolas Sarkozy in timpul presedintiei UE, in al doilea semestru al lui 2008. In iulie 2006, singurul lucru pe care l-a rostit Barroso dupa refuzul Constitutiei europene a fost cel al 'Europei rezultatelor', destinata, in ochii lui, sa 'o faca sa treaca de la reflectie la actiune'. Or, ce este Europa daca nu rezultate concrete, politica agricola comuna, euro si piata unica?

Ideea Tratatului de la Lisabona a fost readusa in atentia publicului de echipa lui Nicolas Sarkozy din timpul campaniei prezidentiale din 2007 si nu de catre Barroso. El nu a fost niciodata un 'transmitator de idei', asemeni lui Jacques Delors. Bilantul sau este aproape gol, subliniaza Liberation. Il salveaza numai pachetul clima-energie; dar acesta a fost cerut de Consiliul European si adoptat datorita lui Sarkozy, in decembrie 2008. Barroso l-a pus numai pe note.

Al patrulea motiv priveste pozitia sa de om al anglo-saxonilor. Barroso este organizatorul in 2003 al summitului din Azore, la care au participat Statele Unite, Spania si Marea Britanie si in timpul caruia a fost anuntata inceperea razboiului din Irak. A jucat apoi un rol confuz in transferul prizonierilor spre Guantanamo, permitand avioanelor CIA sa survoleze si sa aterizeze in Portugalia. Barroso n-a regretat niciodata ajutorul constant acordat lui George W. Bush. Daca adaugam convingerile sale potrivnice reglementarii, ajungem la concluzia ca este simbolul unei lumi trecute, cea in care dominau ideile liberalilor si ale conservatorilor anglo-saxoni, in opinia ziarului francez. Dar acum axa franco-germana s-a relansat in conditiile crizei, iar Europa se va aduna din nou in jurul tandemului Berlin-Paris si a convingerii acestuia ca economia sociala de piata trebuie consolidata, si nu slabita. 'Este Barroso compatibil cu acest tandem?', se intreaba Bourlangues, care da un ras
puns negativ.

Al cincilea motiv este faptul ca Barroso este si omul fara curaj politic, mai crede Liberation. Seful executivului european a inteles repede ca tarile mari au o importanta deosebita in interiorul Uniunii. S-a pus deci in serviciul lor cu grija de a-si asigura realegerea, singurul obiectiv veritabil al primului sau mandat. Nu este intamplator ca Germania, Franta, Italia, Marea Britanie, Spania, Polonia il sprijina. La Consiliul European al sefilor de stat si de guvern nu intervine in discutii. Nu are nimic in comun cu Jacques Delors, care oferea adesea compromisul final. In 2005, Barroso nu s-a batut pentru a apara propunerea Comisiei de a creste bugetul comunitar, lasand sa se dezlantuie egoismele statale. A refuzat sa mearga la confruntarea cu guvernele care nu doreau ca executivul european sa verifice aplicarea agendei de la Lisabona, ce urma sa faca din UE economia 'cea mai competitiva din lume pana in 2010'. De aici, un esec aproape total, sustine Liberation. Este de altf
el pentru prima data ca un presedinte al Comisiei aduna trei referendumuri de refuz in timpul mandatului sau: dublul vot negativ franco-olandez din 2005 pentru Tratatul constitutional european si refuzul irlandez al Tratatului de la Lisabona din 2008.

Fara indoiala, responsabilitatea sa este indirecta, pentru ca guvernele nationale desfasoara campania (s-a ferit sa intervina in discutii, chiar si atunci cand se inregistrau derapaje), dar a fost respinsa Europa pe care o intruchipeaza Barroso, cea a lui 'lasa-ma sa te las', mai noteaza in aceeasi nota critica Liberation. Jacques Delors a analizat votul negativ dat de danezi in 1992 Tratatului de la Maastricht si a refuzat reinnoirea mandatului sau. In schimb, Barroso considera ca neincrederea cetatenilor nu-l priveste pentru ca trebuie sa dea socoteala numai sefilor de stat si de guvern, incheie ziarul francez.