Actualitate
 
M.Britanie limitează numărul imigranţilor, dar adoptă reguli mai flexibile pentru multinaţionale
23 Noiembrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
629 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Guvernul britanic a anunţat marţi o scădere cu 20 la sută a numărului de vize acordate anul viitor muncitorilor care nu provin din Uniunea Europeană, cu scopul de a reduce numărul imigranţilor, adoptând în acelaşi timp reguli mai flexibile pentru angajaţii din multinaţionale, relatează Mediafax.

Potrivit ministrului de Interne Theresa May, 21.700 de vize vor fi emise în 2011 pentru muncitorii calificaţi, faţă de 28.000 în 2009.

Cea mai mare parte a lor va fi acordată celor care beneficiază de o ofertă de lucru înainte de sosirea în Marea Britanie, 1.000 de vize fiind rezervate celor care pot justifica "talente excepţionale", inclusiv cercetătorii sau sportivii, a precizat May.

Aceste cote vor fi revizuite din nou anul viitor.

Ministrul de Interne a apreciat că fluxul de muncitori necalificaţi sau slab calificaţi va fi astfel redus.

Guvernul a cedat unei solicitări venite din partea mediilor de afaceri, modificând regulile pentru acordarea de vize în cazul transferurilor profesionale în cadrul multinaţionalelor din Marea Britanie. Acestea nu se vor mai supune regimului comun şi vor putea să le permită angajaţilor lor plătiţi cu peste 40.000 de lire sterline (47.000 de euro) pe an o şedere de maxim cinci ani în această ţară.

Mai multe companii mari ameninţaseră cu plecarea din ţară, în cazul în care nu obţin câştig de cauză pe această temă.

Adresându-se deputaţilor, May a amintit promisiunea electorală a premierului conservator David Cameron de a reduce numărul net al imigranţilor de la 196.000 pe an la "câteva zeci de mii", pentru toate categoriile.

"Pentru a reuşi acest lucru, va trebui să luăm măsuri privind toate căile de intrare în Marea Britanie: vizele de muncă, vizele pentru studenţi şi vizele pentru familii", a explicat May.

Ministrul Comerţului, Vince Cable, membru liberal-democrat al coaliţiei aflate la putere care s-a opus proiectelor conservatorilor pe această temă, a apreciat că regulile anunţate marţi permit "păstrarea intereselor întreprinderilor instalate în Marea Britanie sau care doresc să se instaleze aici".

Mediile universitare sunt de asemenea îngrijorate, numărul de vize acordate studenţilor din afara UE urmând să scadă cu două treimi.

Una din principalele promisiuni electorale ale lui Cameron a fost reducerea imigraţiei, într-o ţară afectată de criză, el calificând numărul actual de imigranţi drept "inacceptabil".

VOTEAZA ARTICOLUL
2/5
2 voturi
TAGS:
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI