Colonelul Muammar Gaddafi nu mai controlează decât Tripoli şi regiunea din jur, dar se bazează pe mercenari pentru a înăbuşi revolta libienilor şi stă ascuns într-un buncăr din apropierea capitalei.
Opoziţia libiană, care controlează estul şi mai multe oraşe din vest, a creat un „Consiliu naţional independent” şi se pregăteşte să cucerească Tripoli. Surprins de viteza evenimentelor, depăşit de revoluţia libienilor, Muammar Gaddafi s-a ascuns într-o fortăreaţă demnă de Saddam Hussein.
Dictatorul libian, care în câteva zile a trecut de la statutul de bufon inter-naţional de cel de măcelar al propriului popor, a folosit toate mijloacele pentru a se menţine la putere – avioane de vânătoare, miliţii străine, ameninţări cu moartea.
Fluviile de sânge pe care le-a promis libienilor revoltaţi curg acum cu adevărat. Sute de morţi şi mii de răniţi de mitralierele soldaţilor rămaşi fideli regimului, celebrele brigăzi sângeroase Al Khamis şi Abou Bounab, şi de mercenarii veniţi din ţări africane, dar şi din Serbia, Croaţia, Tunisia sau Pakistan. Legiunea străină libiană este ultima redută, garda apropiată care va proteja până la moarte dictatorul ajuns „măcelarul din Tripoli”, cel care nu a ezitat să bombardeze libienii din avioane de vânătoare.
Regimul Gaddafi este redus la un mic grup de apropiaţi ai liderului libian, care s-au retras
în cazarma Bab el-Azizia, bun-căr sofisticat aflat la ieşirea din Tripoli.
Adăpostul clanului
Un complex enorm înconjurat de un triplu lanţ de ziduri înalte din beton, păzit de cele mai bune trupe din ţară. În ambianţa demnă de buncărul berlinez al lui Hitler în aprilie 1945, Gaddafi „gestionează” războiul contra poporului său. Aici, colonelul intenţionează să reziste până la capăt. Primul cerc de credincioşi este compus în principal din familia „ghidului” Muammar Gaddafi – Khamis, 29 de ani, cel mai mic dintre fiii săi, comandant al forţelor speciale asistat de Mansur Daou, cel care conduce garda pretoriană. Se mai află alţi doi fii – Seif el-Islam, presupus moştenitor, şi fratele său Mutassim Billah, preşedinte al Consiliului de securitate care grupează serviciile secrete şi de securitate. Apoi, Abdallah al-Senoussi, cumnatul lui Muammar Gaddafi, omul serviciilor secrete şi al acţiunilor în străinătate, care a condus în persoană operaţiunile de represiune.
Alături de el, Moussa Koussa, fost director al serviciilor secrete externe, astăzi ministru de Externe. Alt membru al acestui cerc este Bechir Salah Bechir, secretar particular al colonelului, care se ocupă cu recrutarea mercenarilor în ţări africane aliate Libiei.
Triburile şi oficialii se alătură revoluţiei
O baie de sânge inundă Libia. De la Tripoli la Benghazi, de la Al Baida la Zenten, trecând prin Tobruk, Derna, Sebha, populaţia luptă pe stradă contra forţelor speciale ale regimului. Unul după altul, oamenii regimului părăsesc corabia Gaddafi, gata să se scufunde. Alături de ambasadori şi numeroşi generali, din care unii au fost lichidaţi şi alţii puşi sub domiciliu supravegheat, pentru că au refuzat să decimeze opozanţii.
Pentru a evita ca popu-laţia să se înarmeze contra mercenarilor săi, Gaddafi a decis aruncarea în aer a arsenalelor. În ce priveşte cele 140 de triburi-pilonii pe care colonelul şi-a bazat puterea, speculând rivalităţile tribale şi politice, pentru a domina o ţară fără Constituţie – majoritatea l-au abandonat. Cele mai importante dintre ele au anunţat că susţin revoluţia şi vor intra în război cu clanul Gaddafya, tribul dictatorului. În timp ce dictatorul stă în bunker, cu preţul sângelui se naşte o nouă Libie. Un nou drapel naţional, roşu-negru-verde, cu semiluna islamică şi o stea la mijloc, cel al monarhiei răsturnate de Gaddafi, flutură peste numeroasele oraşe eliberate.
Decizie târzie
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a cerut într-o rezoluţie suspendarea Libiei din rândurile sale, gest calificat istoric de către membrii săi, care au cerut în acelaşi timp şi o anchetă independentă privind violenţele comise în ţară. Pentru prima oară în istoria sa, Consiliul urma să se pronunţe ieri seară asupra situaţiei unuia dintre membrii săi căruia i-au cerut suspendarea. Libia este membră a acestui Consiliu din mai 2010. Rezoluţia este o recomandare, decizia finală revenind Adunării Generale a ONU, a cărui sesiune viitoare este prevăzută pentru 1 martie la New York.
Al Qaeda pierde teren în Africa de Nord
Dacă dictatorii nord-africani sunt marii învinşi ai protestelor populare din această iarnă, Al Qaeda poate fi numită „o mică învinsă”. Deşi liderii ei spirituali şi operativi au pornit încă din 2007 o campanie pentru răsturnarea regimurilor autoritare din zonă – propunându-şi să le înlocuiască cu teocraţii de tip ta-liban -, eforturile lor s-au dovedit lipsite de rezultate. Mai mult: triumful maselor, compuse din forţe seculare, studenţi, femei, democraţi şi islamişti moderaţi, este o palmă pe obrazul organizaţiei teroriste – toate aceste elemente fiind, din punct de vedere ideologic, inamici declaraţi ai Al Qaeda.
Până acum, Al Qaeda nu a reuşit să ofere un răspuns coerent la evenimentele din Africa de Nord; într-un mesaj recent al organizaţiei, venit din partea adjunctului lui Bin Laden, Ayman Al-Zawahiri, acesta avertiza că „democraţia nu poate fi decât seculară şi deci non-religioasă”. În mod straniu, Al Qaeda pare să fie la fel de surprinsă şi depăşită de evenimente ca şi liderii statelor nord-africane. Şi este greu de crezut, afirmă Jason Burke în The Guardian, că o organizaţie aflată din punct de vedere intelectual atât de departe de populaţia pe care pretinde că ar reprezenta-o îşi va putea regăsi prea curând credibilitatea pierdută; relevanţa Al Qaeda în lumea arabă nu a mai fost de mult atât de scăzută. (Alex Tocilescu).
