Actualitate
 
Strategii. Joc de şah între administraţia americană şi talibani
Obama „închide" războiul din Afganistan
3 Februarie 2012
Forțele coaliției acționează la locul unui atentat cu bombă comis de talibani în Afganistan. foto ap
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
773 VIZUALIZARI | COMENTARII  5

Declaraţiile secretarului american al Apărării, Leon Panetta, privind dorinţa SUA de a încheia războiul în Afganistan cu aproape un an mai devreme intervin după un raport secret al NATO potrivit căruia talibanii sunt pregătiţi să preia puterea.

La câteva zile după anunţul-surpriză al preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, legat de o retragere anticipată din Afganistan a trupelor combatante franceze până la finele lui 2013 (în locul datei prevăzute, 2014), a venit rândul secretarului american al Apărării, Leon Panetta, să anunţe că administraţia Obama a decis să accelereze ritmul dezangajării propriilor trupe. „Obiectivul nostru este să terminăm întreaga tranziţie în 2013", le-a declarat ziariştilor în avion, în drum spre reuniunea miniştrilor Apărării ai NATO de la Bruxelles. În ultimele zile, secretarul general al Alianţei anunţase că etapele prevăzute vor fi respectate, iar luni, experţi în probleme de securitate din cadrul Consiliului NATO declaraseră pentru presa franceză că administraţia americană intenţionează „izolarea" iniţia-tivei lui Sarkozy, care ceruse aliaţilor să îi urmeze exemplul şi să realizeze transferul către armata afgană în 2013 în loc de 2014.

S-a estimat că decizia franceză este cu atât mai deranjantă cu cât exprimă public ceea ce gândesc mulţi responsabili americani legat de necesitatea unei dezangajări rapide din Afganistan. Actuala strategie a NATO, acceptată la summitul de la Lisabona în 2010, cere forţelor coaliţiei să treacă progresiv la un rol de formare, consiliere şi asistenţă cu armata afgană pe perioada retragerii trupelor combatante până la finele anului 2014. În timp ce militarii de la Pentagon pledează pentru o retragere ordonată, alţi „actori" ai procesului de decizie privesc spre ieşirea de pe teatrul afgan cu tot mai multă nerăbdare. Panetta a încercat să subestimeze impactul pe care îl va avea accelerarea plecării trupelor: „Asta nu înseamnă că nu vom mai fi pregătiţi de luptă". Dar incertitudinea pe care a menţinut-o privind numărul trupelor ce vor rămâne în Afganistan după 2013 pare să dea semnalul unei plecări mai precipitate decât era prevăzut. Imediat, în Congres, senatorul John McCain, specialist în probleme de securitate, a criticat declaraţiile şefului Pentagonului, apreciind că ele „trimit un semnal negativ amicilor şi duşmanilor noştri".

Analiştii estimează că motiva-ţia deciziei Casei Albe este atât cea electorală, dar şi cea politică şi, nu în ultimul rând, economică. Tabăra vicepreşedintelui Joseph Biden, care pledează din 2009 pentru retragerea din Afganistan în folosul unei strategii de contraterorism bazată pe războiul secret al serviciilor speciale şi pe atacurile dronelor, ar putea fi la originea acestui dosar. Sau consilierii politici ai preşedin-telui, decişi să se concentreze pe reconstrucţia naţiunii şi realegerea şefului lor. Administraţia Obama consideră că americanii sunt obosiţi de costul financiar şi uman al războiului şi ar fi favorabili unei strategii de ieşire rapidă.

Alianţa Nord-Atlantică nu este încă de acord cu ritmul procesului retragerii şi Panetta a declarat mai mult decât intenţionau unii oficiali americani. Un responsabil al administraţiei de la Washington a ţinut să precizeze, sub acoperirea anonimatului, că  „nimic nu este decis până la summitul NATO din luna mai, la Chicago". Comentariul lui Panetta este un semn că SUA şi aliaţii din NATO caută un final pentru implicarea în impopularul război ce durează de zece ani.

Talibanii sunt pregătiţi

Numeroşi specialişti arată că această accelerare a plecării  trupelor aliate din Afganistan  nu va ajuta la calmarea luptei militan-ţilor islamişti din zonă. Fie că este vorba de talibanii pakistanezi, de cei afgani sau de Al Qaeda, scopurile lor sunt aceleaşi - plecarea trupelor străine din Afganistan. Conform unui recent raport secret american, talibanii se pregătesc să preia puterea după retragerea forţelor NATO, ceea ce ar reprezenta un eşec major al politicii occidentale în Afganistan după un deceniu în care scopul a fost alungarea de la putere a talibanilor aliaţi cu Al Qaeda.

Concluziile raportului sunt în totală contradicţie cu declaraţiile şefilor militari şi politici occidentali, care asigură că insurgenţii afgani sunt slăbiţi şi că forţele afgane de securitate sunt suficient de puternice pentru a asigura securitatea ţării şi a rezista la presiunile talibanilor. „Forţa, motivarea, finanţarea şi succesele tactice ale talibanilor au rămas intacte", asigură raportul secret, subliniind că insurgenţii sunt „încrezători" şi victoria este „inevitabilă". Gherila este activă în două treimi din ţară şi organizează atacuri în mod regulat până în inima capitalei.

Planurile mollahului Omar

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
7 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
5. Hanibal ad milites 18:34 | 3 Februarie
Joaquin Murieta
Discursul lui Bush catre soldatii Americani care pleaca in Afganistan: Soldati ! loviti Talibanii, dar nu prea tare ca poate mai avem nevoie de ei si alta data !
4. sa inceapa altul! 15:21 | 3 Februarie
ion
ideea de baza este ca nu vor sa fie implicati pe doua fronturi de lupta in acelasi timp.
tr sa inceapa razboiul cu iranul mai devreme decat era preconizat si de aia se grabesc sa isi inchida alte fronturi.
traim vremuri istorice cand noua ordine mondiala se stabileste sub ochii nostri.
3. da ? il inchide ? 13:40 | 3 Februarie
kuku
dar se stie deja asa cu aproximatie, cine l-a castigat ?
2. mda..vraji pentru prosti .... 11:31 | 3 Februarie
anonimus
au petrol MOCCA in Libia acum . Populatia de acolo a fost MANIPULATA spre interesele axei Paris-New-York-Londra! 100% populatia libiana a inghitit minciuna cu ELIBERAREA TARII DE SUB JUGUL TIRANIEI si vor inghite saracie, indatorare la FMI din greu, in anii astia de TRANZITIE SPRE DEMOCRATIE !!! O sa-si scuipe ficatii populatia de FERICIREA asta. Petrolul, gazele naturale sunt principala cauza ...
1. abureala in stil cnn 11:10 | 3 Februarie
suca
foarte repede a venit hotarirea , exact dupa vizita sefului mossadului la casa albita.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI