10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialObiceiuri diferite ale popoarelor, de Paşti

Obiceiuri diferite ale popoarelor, de Paşti

Vorba „câte bordeie, atâtea obiceiuri” se adevereşte în ceea ce priveşte sărbătorile de Paşti, pentru că la diverse popoare această zi este marcată prin ritualuri diferite. Un tur de orizont realizat de publika.md arată cât se poate de clar acest fapt. Doar sacrificarea mielului şi înroşirea ouălor se aseamănă. Românii au obiceiul udatului, în a doua zi de Paşti, băieţii mergând la casele cu fete de măritat, încărcaţi cu câte o găleată cu apă. Fetele udate în această zi se vor căsători curând. Ucrainenii aprind focuri mari în noaptea de Înviere, ca să alunge bolile şi catastrofele. Ruşii sparg ouăle roşii folosind cuie, aceasta amintind de răstignirea lui Iisus. Grecii din insula Corfu aruncă pe fereastră ouă roşii, dar şi vase din lut, ca să aibă recolte bogate. Sârbii păstrează primul ou vopsit până la sărbătoarea de Paşti din anul următor, ca să fie siguri de sănătate şi belşug. Bulgarii sparg primul ou înroşit de zidul bisericii, iar germanii aprind un foc mare în care ard brazii pe care i-au împodobit de Crăciun. Focul reprezintă triumful primăverii asupra iernii.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...
Ultima oră
Pe aceeași temă