Actualitate
 
ONU denunţă aplicarea sistematică a torturii în anumite închisori afgane
11 Octombrie 2011
Foto: AP
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
105 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Serviciile de informaţii afgane (NDS) îi torturează în mod sistematic pe deţinuţii lor, inclusiv pe cei minori, în anumite închisori care le aparţin, a denunţat ONU luni, într-un raport, relatează AFP, citată de Mediafax.

Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA) anunţă că are "probe" că unii oficiali din cadrul acestor servicii "torturează în mod sistematic deţinuţii, pentru a obţine mărturisiri şi informaţii", în cinci dintre centrele lor de detenţie.

Deţinuţii sunt suspendaţi de încheieturile mâinilor de pereţi sau tavan şi sunt loviţi cu tuburi de plastic, cabluri electrice sau bastoane, cel mai adesea peste tălpi, adaugă UNAMA.

În aceste centre, ei sunt supuşi, de asemenea, la descărcări electrice, sunt menţinuţi cu forţa în poziţii de stres, în picioare, sau sunt ameninţaţi cu violenţe sexuale, iar uneori li se smulg unghiile de la picioare.

De asemenea, deţinuţilor li se pun cagule pe cap, sunt legaţi la ochi şi sunt privaţi de îngrijiri medicale, afirmă ONU, care a înregistrat un deţinut afgan ucis prin tortură la Kandahar (sud), în aprilie 2011.

Raportul ONU are la bază interviuri cu 379 de deţinuţi aflaţi în aşteptarea unui proces, în 47 de centre de detenţie din ţară, efectuate în perioada octombrie 2010-august 2011. Acesta conchide că 46 la sută din cele 273 de persoane chestionate care au fost încarcerate de NDS "au fost supuse unor tehnici de interogare" asemănătoare torturii şi că "tortura este utilizată în mod sistematic într-un anumit număr de închisori NDS".

Peste o treime dintre cei 117 deţinuţi interogaţi după ce au fost plasaţi în detenţie de către poliţie "au fost supuşi unor tratamente echivalente torturii sau crude, degradante sau inumane", se adaugă în document.

Atât Ministerul de Interne, în subordinea căruia se află poliţia, cât şi NDS au declarat, răspunzând unei întrebări AFP, că studiază raportul şi că vor face declaraţii în zilele următoare.
Forţele armate (poliţia, armata, NDS) sunt însărcinate să apere, cu susţinerea a aproximativ 140.000 de militari NATO, Guvernul de la Kabul în faţa rebeliunii talibanilor, un conflict sângeros care durează de zece ani.

VOTEAZA ARTICOLUL
1/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI