Actualitate
 
ONU îl acuză pe Muammar Kadhafi de genocid
22 Februarie 2011
ONU îl acuză pe Muammar Kadhafi de genocid. (Foto:AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
886 VIZUALIZARI | COMENTARII  1

Mai mulţi diplomaţi libieni acreditaţi la ONU au cerut, luni, armatei libiene să înlăture regimul lui Muammar Kadhafi, "un tiran" pe care îl acuză de genocid împotriva propriului popor, informează Mediafax.

Mai mulţi membri ai echipei diplomatice libiene, conduşi de adjunctul ambasadorului libian la ONU, Ibrahim Dabbashi, îl acuză pe Kadhafi că a făcut apel la mercenari străini pentru a reprima manifestaţiile şi cer închiderea spaţiului aerian libian.

"Tiranul Muammar Kadhafi a demonstrat clar, prin fiii săi, nivelul de ignoranţă care îi caracterizează pe el şi pe copiii lui şi dispreţul faţă de Libia", se arată într-un comunicat în limba arabă al diplomaţilor libieni.

Ei le cer militarilor libieni "indiferent de grad, să se organizeze şi să plece către Tripoli, pentru a tăia capul şarpelui", şi avertizează asupra "masacrului fără precedent" din Libia, unde regimul reprimă violent manifestaţiile de stradă.

Diplomaţii libieni au cerut ţărilor din întreaga lume să nu îi acorde azil lui Kadhafi şi să urmărească toate transferurile de fonduri dinspre Libia.

Dabbashi a citit declaraţia la intrarea misiunii libiene la ONU, în apropierea unui portret al lui Muammar Kadhafi.

"Anunţăm clar că misiunea libiană (la ONU) este o misiune care aparţine poporului libian şi nu regimului. Regimul Kadhafi a început deja un genocid împotriva poporului libian", a spus el, apreciind că liderul libian ar trebui judecat de Curtea Penală Internaţională.

În timpul intervenţiei, Ibrahim Dabbashi era înconjurat de alţi şase diplomaţi libieni, printre care nu se afla însă şi ambasadorul Abdurrahman Shalgham.

Dabbashi declarase luni că înlăturarea regimului de la Tripoli "nu este decât o chestiune de zile".

"Muammar Kadhafi trebuie să plece cât mai repede", a spus el.

Diplomaţii libieni au decis să se delimiteze de guvernul de la Tripoli "din cauza agresiunilor detestabile ale regimului împotriva poporului libian", a declarat diplomatul Adam Tarbah, citat de Los Angeles Times. "Ştim că această acţiune ne pune în pericol familiile de acasă, dar ele se află oricum în pericol", a adăugat el.

Seif al-Islam, fiul lui Muammar Kadhafi, a declarat duminică seară că regimul "va lupta până la ultimul glonţ" pentru a pune capăt manifestaţiilor. "A incitat la război civil (...) Este ruşinos", a afirmat Tarbah.

Sute de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine libiene , conform bilanţurilor anunţate de Human Rights Watch şi Federaţia Internaţional a Ligii Drepturilor Omului.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
1. hai sictir 09:19 | 22 Februarie
danut
Da cine e ONU ma??? ca sa critice pe Gaddafi de genocid? ONU sa isi vada de musca sa de pe caciula ca ea este responsabila de genocid lasandui pe americani sa faca genocid cu razboaiele lor si aprobandu-le razboaiele. ONU este o adunatura de gunoaie avand in frunte niste tirani manevrati de americani asta e ONU sau mafia marilor puteri
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI