Actualitate
 
Petraeus avertizează: Trupele americane, în pericol. O biserică va arde Coranul la 11 septembrie
7 Septembrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
3748 VIZUALIZARI | COMENTARII  15
Comandantul forţelor internaţionale din Afganistan, generalul David Petraeus, a apreciat că dacă o biserică americană îşi va pune în aplicare proiectul de a arde public un exemplar din Coran, la 11 septembrie, acest lucru va pune în pericol trupele americane, relatează AFP citată de Mediafax.

 

Dove World Outreach Center, Biserica baptistă din Florida, intenţionează să ardă în public un exemplar din Coran la comemorarea a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite.

Dacă proiectul va fi pus în aplicare, acest lucru va servi propagandei talibanilor în Afganistan şi va consolida sentimentul antiamerican în lumea musulmană, a apreciat generalul american David Petraeus, într-un interviu acordat marţi cotidianului Wall Street Journal.

"Acest lucru ar putea pune în pericol atât trupele, cât şi efortul global", a apreciat el.

"Este exact genul de acţiune pe care talibanii îl folosesc iar acest lucru ar putea provoca probleme semnificative. Nu numai aici, ci peste tot în lume unde suntem prezenţi alături de comunitatea islamică", a adăugat el.

Biserica Dove World Outreach Center invită la arderea, la 11 septembrie, a unor exemplare din Coran în faţa porţilor sale din Gainesville, la circa 500 de kilometri nord-est de Miami, şi a invitat şi alte centre religioase să facă acelaşi lucru, în memoria victimelor atentatelor şi pentru comaterea "demonului islamului".

Ca răspuns, pastorul acestei biserici, Terry Jones, a declarat că îngrijorările lui Petraeus sunt "legitime".

Dar într-un comunicat adresat Wall Street Journal, pastorul a adăugat: "Trebuie să transmitem un mesaj clar musulmanilor radicali. Nu vom mai fi controlaţi şi dominaţi de frică şi ameninţări".

La sfârşitul lui august, aproximativ 100 de radicali musulmani au manifestat în faţa ambasadei Statelor Unite la Jakarta şi au ameninţat cu declanşarea unui război sfânt dacă această biserică americană îşi pune proiectul în aplicare.

În trecut, presupusa profanare a Coranului de către militarii americani, atât în Afganistan cât şi în Irak, a condus la tensiuni şi manifestaţii adeseori violente.

 

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
10 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
15. Fratele Petreus s-a speriat ! 18:03 | 9 Septembrie
kermit
...... de turbanislam ! Militarii aflati intr-o zona de conflict sunt oricum in pericol ... E adevarat se pot activa anumite " creiere teroriste " independente si s-o puna de o detonare .... dar e bine ca ies alimandrocii la iveala. La urma urmei, care pe care .... pentru ca nu exista solutii la rezolvarea acestui conflict : occident/ crestin @islam.
14. Popor de inculti 10:04 | 9 Septembrie
Angela
.... Razboiul contra terorismului ar trebui sa puna pe toata lumea in garda. Ei vor sa impuna lumii intregi coranul ala al lor in care se inchina la Mohamed care nici macar nu era de natura divina si legile lor de rahat in care femeile sunt tratate ca niste sclave.
13. greu cu gramatica asta ... 16:17 | 8 Septembrie
iulian
 
Scris de papatenbotus
...arde si esmeraldei a-i arde de horinca,aveam pretentii,mai draga.
 
tu esti din aia care au picat BAC-ul la romana?
12. Da ti se pare tie 10:13 | 8 Septembrie
eu si cu mine
 
Scris de Esmeralda
acest om are ràdàcini romànesti, pài dacà se scoate de la prenumele sau vocala -a- prenumele devine " Petreus " , pare un nume ardelenesc, gresec sau nu ?????????
 
Fii serioasa esmeralda.
11. mai mai... 09:14 | 8 Septembrie
eu******
 
Scris de Ardelean
Intradevar , strabunicul lui a plecat din Maramures in America .....
 
Ioi, tulai (oare l-am scris corect???) Doamne, cat suntem de inruditi si cu cine!!!! Tot Ardealul-i fruncea!!!
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI