12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialReplierea islamiştilor egipteni la Londra

Replierea islamiştilor egipteni la Londra

Premierul britanic, David Cameron, a ordonat o anchetă privind activităţile confreriei islamiste Fraţii Musulmani în Marea Britanie, ca răspuns la îngrijorările crescânde exprimate relativ la acest grup şi la legăturile sale cu extremismul şi violenţa. Clasată drept organizaţie teroristă în Egipt şi vânată de regimuri militare succesive, confreria islamistă a găsit refugiu în Marea Britanie, suscitând îngrijorarea guvernului Cameron.

Potrivit The Times, serviciile secrete britanice sunt însărcinate să adune informaţii privind confreria Fraţilor Musulmani în străinătate şi în Marea Britanie, în special în ce priveşte numărul de membri care au găsit refugiu în regat după destituirea în Egipt, la 3 iulie 2013, a preşedintelui provenit din rândurile sale, Mohamed Morsi.

Cotidianul britanic relevă că liderii acestei mişcări, considerată teroristă de autorităţile de la Cairo, s-au reunit la Londra la finele anului 2013 pentru a stabili o strategie pentru situaţia din Egipt. În această ţară, autorităţile instalate de armată după destituirea lui Morsi acţionează pentru reprimarea acestei mişcări şi cvasi-totalitatea liderilor ei au fost arestaţi şi au primit pedepse cu moartea în mai multe procese. Din iulie, grupurile sale de combatanţi djihadişti şi-au înmulţit atacurile contra forţelor de ordine, soldate cu peste 200 de morţi, Fraţii Musulmani fiind acuzaţi de toate aceste violenţe.

Agenţii MI5 (securitatea internă) şi ai MI6 (informaţii externe) trebuie să facă lumină asupra „naturii acestei organizaţii, poziţiile faţă de extremismul violent, legăturile cu alte grupuri şi motivul prezenţei în Marea Britanii”. Potrivit unui specialist francez, membrii Frăţiei Musulmane au fost reprimaţi de regimuri diferite şi au părăsit Egiptul găsind refugiu în Europa. Şi în special în Marea Britanie, „fostă putere colonială reputată pentru deschiderea faţă de grupurile religioase”. Culmea ironiei, confreria a fost creată în 1928 de şeicul Hassan al-Banna pentru a lupta împotriva prezenţei britanicilor în Egipt. Astăzi, Fraţii Musulmani au dezvoltat în ţară o reţea importantă, „foarte organizată şi foarte influentă”, arată Sara Silvestri, cercetător asociat la universitatea din Cambridge. Confreria, asemenea altor organizaţii musulmane din ţară, se implică în sfera publică prin intermediul şcolilor, asociaţiilor, comerţului şi media. Recent, ea a făcut din Londra o bază de repliere pentru activiştii vânaţi de actualul regim al mareşalului Al-Sissi, candidat la prezidenţiale din Egipt. Un vechi kebab din districtul Cricklewood (nordul capitalei britanice) a devenit noul punct de raliere şi de reorganizare a Fraţilor Musulmani în ţară, „un spaţiu în care membrii săi se pot regăsi în totală siguranţă”, scrie Daily Mail.

Presiuni egiptene

O prezenţă nu întotdeauna agreată de britanici, deşi membrii mişcării islamiste nu au interesul să alimenteze tensiuni sau să susţină acţiuni teroriste, cu atât mai mult din Marea Britanie, unde s-au integrat. Deşi Londra dezminte orice ingerinţă în dosar,un înalt responsabil britanic, citat de Financial Times, declară că britanicii, „asemenea americanilor, au fost supuşi unei importante presiuni din partea saudiţilor pentru a face ceva pe tema Fraţilor Musulmani”, Londra fiind presată să includă Frăţia Musulmană pe lista neagră a organizaţiilor teroriste. The Times subliniază, la rândul său, că iniţiativa premierului Cameron ar fi fost determinată de insistenţele Egiptului şi Arabiei Saudite, aceste state aflate în plin în război contra Frăţiei Musulmane dorind cu orice preţ să evite ca Londra să devină baza confreriei. Serviciile de comunicare ale Frăţiei s-au instalat în capitala britanică şi toate comunicatele sunt emise de acolo.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă