Actualitate
 
Rusia consideră că ţările occidentale sunt responsabile de agravarea crizei din Siria
10 Februarie 2012
Serghei Riabkov (Foto: AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
417 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Occidentul, susţinând opozanţii regimului sirian, a devenit complicele agravării crizei din Siria şi opoziţia va fi considerată responsabilă de continuarea "vărsării de sânge", a declarat adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, relatează AFP şi Mediafax.

"Statele occidentale, incitând opozanţii sirieni la acţiuni intransigente (...), sunt complice la agravarea crizei", a declarat Serghei Riabkov, citat de Itar-Tass.

"Autorităţile siriene au declarat că sunt dispuse să organizeze un referendum privind Constituţia şi să convoace alegeri", a declarat Riabkov în timpul unei vizite în Columbia.

"De aceea, cei responsabili pentru a căuta o soluţie de încetare a vărsării de sânge sunt opozanţii", care refuză să negocieze cu puterea, a mai adăugat acesta.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, după ce s-a întâlnit la Damasc cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, a declarat că regimul este dispus să negocieze cu opoziţia şi că data unui referendum privind Constituţia va fi stabilită în curând.

Opozanţii consideră însă că o negociere cu puterea este imposibilă fără plecarea lui Assad de la conducerea statului. Un plan de rezolvare întocmit de Liga Arabă prevedea ca Bashar al-Assad să predea puterea vicepreşedintelui său.

Riabkov a respins criticile provocate de folosirea dreptului de veto de către Rusia pentru a bloca o rezoluţie în timpul şedinţei Consiliului de Securitate al ONU, rezoluţie care condamna regimul sirian şi reclama aplicarea planului Ligii Arabe.

"Din cauza veto-ului rus şi chinez în Consiliul de Securitate al ONU faţă de proiectul de rezoluţie marocan, anumite persoane au încercat să acuze Rusia că este responsabilă de vărsarea de sânge. Este o minciună", a declarat Riabkov.

"Responsabilitatea este a celor care, având influenţă asupra opoziţiei, nu o pot stăpâni şi nici cere acceptarea propunerii Guvernului sirian de a purta un dialog, având în vedere că Damascul este dispus să negocieze", a adăugat ministrul adjunct rus.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI