Actualitate
 
Rusia şi China blochează rezoluţia ONU asupra Siriei
4 Februarie 2012
Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon (Foto: AP)
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
730 VIZUALIZARI | COMENTARII  8

Rusia şi China au blocat prin veto sâmbătă un proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU de condamnare a represiunii sângeroase din Siria, relatează Agerpres.

Acest proiect de rezoluţie, care a fost susţinut de celelalte 13 ţări din Consiliu, exprima 'sprijinul' pentru planul Ligii Arabe de realizare a unei tranziţii democratice în Siria şi denunţa încălcările drepturilor omului comise de regimul sirian. Este a doua oară când Moscova şi Beijingul blochează astfel un proiect referitor la Siria.

Ambasadorul francez Gérard Araud a denunţat în faţa Consiliului acest 'dublu veto', vorbind de 'o zi tristă pentru acest Consiliu, pentru sirieni şi pentru prietenii democraţiei'.

Amintind masacrarea locuitorilor din Hama în 1982, sub preşedintele Hafez el-Assad, şi pe cel din noaptea trecută, de la Homs, el a adăugat: 'oroarea este ereditară în Damasc'.

Potrivit opoziţiei siriene, peste 230 de civili au fost ucişi în bombardamentele armatei siriene asupra oraşului Homs, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Damascul a dezminţit că ar fi bombardat acest oraş, afirmând că civilii fuseseră omorâţi de 'bande înarmate'.

Dublul veto rus şi chinez la rezoluţia Consiliului de Securitate cu privire la Siria "reduce rolul ONU", a apreciat sâmbătă secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon.

"Este o mare dezamăgire pentru poporul sirian şi pentru toţi susţinătorii democraţiei şi a drepturilor omului", a adăugat Ban Ki-moon, citat de purtătorul său de cuvânt.

Acest blocaj, a declarat secretarul general, "slăbeşte rolul Naţiunilor Unite şi al comunităţii internaţionale într-un moment în care autorităţile siriene ar trebui să audă o singură voce care să le ceară să pună capăt imediat violenţelor împotriva poporului sirian".

"În pofida votului de azi, comunitatea internaţională şi poporul sirian trebuie să-şi dubleze eforturile pentru a ajunge la o tranziţie politică spre democraţie care să fie condusă de însăşi sirieni", a mai declarat acesta, subliniind că Naţiunile Unite "sunt dispuse să colaboreze îndeaproape cu Liga Arabă şi alţii" pentru a realiza acest lucru.

 

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
8. De unde stii ? 21:58 | 7 Februarie
viktor
 
Scris de cosmin
Rusii mereu de partea gresita a istoriei.
 
Dar de unde stii tu care-i partea corecta a istoriei ?
7. "partea buna" 12:44 | 5 Februarie
tt
 
Scris de cosmin
Rusii mereu de partea gresita a istoriei.
 
tu vorbesti de rusia, sau de romania?
6. "partea buna" 12:44 | 5 Februarie
tt
 
Scris de cosmin
Rusii mereu de partea gresita a istoriei.
 
tu vorbesti de rusia, sau de romania?
5. "njet" 12:42 | 5 Februarie
kuku
 
Scris de Alxv
Ce conteaza ca mai mor cateva mii, daca se implinesc nevoile cuiva din Rusia? O viata de om, o nimica toata.
 
apoi daca-mi aduc bine aminte cam in toate rezolutiile onu unde era condamnat izraelul, sua vota cu "nu"
atunci unde-i problema?
4. rezolutie 12:41 | 5 Februarie
IL Duce
Nu e de mirare cå Rusia, China blocheazå o rezolutie fiindcå aceste tåri au interese mari economice cu actualul guvern Sirian inså så nu uitåm cå la fel procedau americanii cind blocau rezolutii impotriva Israelului cind acestia comiteau atrocitåti in Palestina .
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_pc4.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI