Liderii celor 27 de tari ale Uniunii Europene se reunesc in aceasta seara la Bruxelles in incercarea de a ajunge la un acord in privinta numelor personalitatilor politice retinute pentru a ocupa cele mai inalte functii din UE. Pentru prima oara, Europa va avea un presedinte si un ministru de externe, numiti in jargonul european: Presedinte al Consiliului European si Inalt Reprezentant al UE pentru Afacerile Externe si Politica de Securitate (acesta din urma fiind in acelasi timp vice-presedinte al Comisiei Europene). Negocierile din aceasta seara au loc pe fundalul unor critici din ce in ce mai virulente adresate modului opac in care se efectueaza numirile.

Numarul de telefon al Europei

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a fost cel care, in timpul razboiului din Vietnam, intrebat daca s-a consultat cu Europa, ar fi raspuns: "Europa? La ce numar pot sa-i telefonez Europei?" Se pare ca fraza este apocrifa. Ramane insa un fapt ca vreme de decenii, Uniunea Europeana a suferit, vazuta dinafara, de un deficit de imagine. O asociatie de 12, iar dupa aceea, in valuri succesive, ajungand la 27 de state, Europa nu a avut pana acum un chip extern, o fatada politica prin care sa se poata adresa restului lumii. Sistemul presedintiei rotative, prin care fiecare tara conduce afacerile europene vreme de 6 luni, a putut functiona cata vreme numarul membrilor era redus. Astazi insa, cand Europa are 27 de membri, asta inseamna ca randul fiecarei tari vine o data la 14 ani. Nu e un principiu prin care sa se poata asigura continuitatea in politica. Asa incat, una din principalele inovatii aduse de tratatul de la Lisabona, care joaca, sub un alt nume, rolul de Constitutie europeana, a fost crearea unui post de presedinte al UE. Acesta va fi inaltul oficial caruia Kissinger ar fi vrut sa-i telefoneze. Un om real, cu chip, identitate si trecut verificabile, care sa poata vorbi in numele Uniunii si care sa aiba o suficienta marja de libertate pentru a lua initiative singur.

Targuieli in jurul unui dineu

Dat fiind ca e pentru prima oara ca exista un asemenea post, competitia este feroce. Nici macar nu este sigur ca cei 27 vor ajunge la o intelegere in aceasta seara, summitul anuntat in pripa avand loc in jurul unui "dineu de lucru". Atributiile functiei de presedinte al UE, precum si criteriile selectiei, raman in continuare destul de vagi. Unele tari doresc un presedinte puternic, altele vor unul slab. Este limpede ca presedintele va trebui sa vorbeasca si engleza si franceza, principalele limbi de lucru ale Uniunii. Dincolo de asta, insa, totul e incert, iar liderii Uniunii, foarte presati de timp, sunt hotarati sa ajunga la un consens in mars fortat. Numele cel mai vehiculat in culise ramane cel al fostului premier britanic Tony Blair. Personalitate puternica, acesta este insa defavorizat de atitudinea sa pro-americana din trecut, cat si de faptul ca tara sa, Marea Britanie, nu face parte nici din zona euro si nici din spatiul Schengen. Multe tari nu-l doresc de altfel pe Blair. Premierul Suediei, Fredrik Reinfeldt, a carui tara detine in acest moment presedintia rotativa a Uniunii Europene, este hotarat sa obtina un rezultat concret in seara aceasta.  Data fiind controversa din jurul lui Blair, multe tari, printre care cele mai mari, Germania si Franta, au lasat de inteles ca un candidat ideal ar putea fi premierul Belgiei, Herman Van Rompuy.

Un comunist, ministru de externe al UE?

Pentru functia de inalt reprezentant (alias ministru de externe al UE), numele cel mai des citat in ultimele zile a fost cel alui Massimo d'Alema. Acesta nu este insa dorit de unele din statele est europene, din pricina trecutului sau comunist. Polonia este astfel cu totul impotriva lui d’Alema, care recent a fost criticat si de unii membri ai guvernului propriei lui tari, Italia. A fost evocata si posibilitatea ca premierul britanic Gordon Brown sa blocheze totul, folosindu-si dreptul de veto, in cazul in care Anglia nu va obtine una din inaltele functii. Ar fi insa pentru ultima oara ca o tara poate ar putea folosi drept de veto. Atunci cand cei 27 se vor reuni din nou, pe 10 decembrie, tratatul de la Lisabona va fi intrat deja in vigoare, iar textul acestuia prevede in mod explicit ca presedintele Consiliului este ales prin vot majoritar.

O avalansa de criterii contradictorii

Exista insa si altfel de criterii de care trebuie tinuta seama. Principala formatiune politica din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE) doreste ca postul de presedinte sa-i revina unui politician conservator.
Socialistii vor inaltul reprezentant.
Polonia insista ca unul din posturile inalte sa-i revina cuiva din Europa de est, ceea ce a facut ca la un moment dat sa fie pronuntat si numele europarlamentarului roman Adrian Severin. S-a atras atentia ca femeile sunt sub-reprezentate in inaltele structuri ale UE, asa incat au inceput sa fie vehiculate nume precum Anna Diamantopoulou, din Grecia, care a ocupat deja un post de comisar european, si Vaira Vike-Freiberga, fosta presedinta a Letoniei. Mai trebuie insa mentinuta si balanta dintre tarile mari si cele mici, precum si dintre grupurile politice din Parlamentul European. Se vorbeste insa mult mai putin despre calitatile candidatilor, ceea ce a facut-o pe Vaira Vike-Freiberga sa compare procesul numirilor la varful UE cu deciziile politbiuroului sovietic. Un lucru este insa sigur: functia de presedinte al Uniunii Europene este suficient de vag definita pentru ca primul presedinte sa poata crea un stil si o metoda care vor fi decisive pentru functionarea ulterioara a UE.

Belgia – rezervorul de jokeri

Privit din afara, faptul ca unul din principalii favoriti pentru postul de presedinte european este stersul si cenusiul premier belgian Herman Van Rompuy ar putea surprinde. In realitate, politicienii belgieni sunt renumiti ca fiind experti in arta negocierilor si a compromisului. Belgia, tara care adaposteste institutiile europene, a fost intotdeauna suprareprezentata la toate esaloanele UE. Nu numai ca majoritatea politicienilor belgieni sunt poligloti, dar capacitatile lor politice sunt dovedite si de felul abil in care reusesc sa tina impreuna o tara atat de complexa si vesnic pe cale de a se scinda cum e Belgia.