21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAlertă meteo. Ploi, ninsori și vijelii în toată țara, începând de vineri...

Alertă meteo. Ploi, ninsori și vijelii în toată țara, începând de vineri seară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, vineri, informarea de ploi, ninsori și vijelii, până în după-amiaza zilei de sâmbătă, la nivel întregii țări, informează Agerpres.

Din data de 7 octombrie, ora 18:00 până la 8 octombrie, ora 15:00, aria ploilor se va extinde treptat și va cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri/metrul pătrat.

În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în județele Brăila, Tulcea, Galați și Vaslui, se vor cumula izolat peste 40 — 50 litri/metrul pătrat.

De asemenea, în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice și la munte, unde viteza la rafală va depăși local și temporar 55 — 60 kilometri/oră.

ANM precizează că vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, în special în diminețile următoare când, local, se va produce brumă cu precădere în nordul și în centrul țării și în zonele deluroase din restul teritoriului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă