16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAlertă meteo mondială: Ultimii cinci ani, cei mai călduroşi din istorie

Alertă meteo mondială: Ultimii cinci ani, cei mai călduroşi din istorie

Media temperaturii mondiale a crescut anul trecut pentru prima dată cu un grad peste nivelul din epoca pre-industrială, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), preluată de DPA, potrivit Agerpres. Datele centralizate de OMM au fost mai mari cu 0,1 grade decât cele publicate săptămâna trecută de Administraţia Naţională a oceanelor şi Atmosferei a SUA (NOAA). 

Agenţia ONU, care centralizează datele de pe continentul european şi cel american, a convenit cu agenţia americană că anul 2015 a fost cel mai călduros de când sunt centralizate în statele occidentale temperaturile la nivel global, respectiv de la începutul secolului al XIX-lea, la începutul revoluţiei industriale. 

”Este un moment când putem judeca la rece în istoria planetei noastre”, a spus Petteri Taalas, secretarul general al OMM. Potrivit agenţiei ONU, temperatura medie globală a anului trecut a fost cu 0,76 grade mai mare decât media perioadei 1961-1990. Ultimii cinci ani au fost cei mai călduroşi de când are loc monitorizarea temperaturii la nivel global. Creşterea temperaturii anul trecut a fost în parte influenţată şi de fenomenul El Nino, neobişnuit de puternic, ce încălzeşte Oceanul Pacific în zona tropicală şi care are loc la câţiva ani. 

“Puterea lui El Nino va scădea în următoarele luni, însă efectele activităţilor umane asupra climei ne vor urmări multe decenii”, a spus Taalas, care a solicitat statelor să îşi îmbunătăţească sistemele de avertizare în caz de dezastre pentru a se pregăti de fenomene meteo extreme.

Cele mai citite

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă