20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAvertizare cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe

Avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii, valabil de luni, de la ora 20.00, până marți, la ora 16.00, pe râurile din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi Timiş, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

 Astfel, pe râurile mici din cele cinci judeţe se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, se arată în avertizarea citată.

Codul galben de inundaţii a fost instituit pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare şi afluenţii săi din judeţul Bistriţa-Nasăud, afluenţii Timişului din bazinul superior şi mijlociu, Bârzava, Moraviţa, Caraş (judeţele Caraş-Severin şi Timiş).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor aflate sub avertizare, a precizat INHGA.

Meteorologii au atenţionat că, de luni, ora 18.00, până marţi, la aceeaşi oră, precipitaţiile se vor extinde dinspre vest şi vor cuprinde treptat toată ţara. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în vest şi nord-vest, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 15-20 de litri pe metru pătrat.

În Maramureş, nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte, iar în zona montană vor predomina ninsorile, care pe creste vor fi temporar viscolite.

În cursul zilei de marţi, vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, la rafală vitezele vor depăşi local 50 de kilometri pe oră, iar la munte, în special în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali va sufla tare, cu peste 70 de kilometri pe oră.

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă