13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAvertizare de ploi și vijelii în toată țara

Avertizare de ploi și vijelii în toată țara

Meteorologii anunță ploi și vijelii începând cu 6 mai, ora 21.00, până în 7 mai, aceeași oră, în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). 

Miercuri vor fi afectate Banatul, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia şi în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zonele montane, iar joi, vor exista averse de ploaie și vijelii cu precădere în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. 

Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, potrivit ANM.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă