17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAvertizare meteo: Vremea se schimbă

Avertizare meteo: Vremea se schimbă

Vremea se schimbă, începând de sâmbătă, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).  Va intra în vigoare codul galben, începând cu ora 02.00 și până duminică, la ora 09.00.

Astfel, se vor înregistra ploi în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp

În noaptea de sâmbătă spre duminică, treptat, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive.

Precipitaţii mixte sunt posibile duminică şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55…60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

În judeţul Maramureş, precum şi în zonele de munte ale judeţelor Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj şi Sălaj se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp, pe parcursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă