12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVremea se strică de sâmbătă: Cod de PLOI și NINSORI, în trei...

Vremea se strică de sâmbătă: Cod de PLOI și NINSORI, în trei sferturi din țară

De sâmbătă, vremea se strică de sâmbătă, avertizează Administrația Națională de Meterologie (ANM). Astfel, de sâmbătă intră în vigoare un cod galben de ploi, valabil pentru sudul țării, iar, de duminică, unul de lapoviță și ninsoare, valabil în trei sferturi din țară. 

Astfel, de sâmbătă după-amiază, ora 16.00, până duminică, la ora 10.00, sunt anunțate ploi în sudul țării. În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40…50 l/mp. La munte, la peste 1800 m, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (10/11 octombrie), precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, arată ANM.  Vântul se va intensifica în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze la rafală de 50…55 km/h, iar în sudul Bantului şi pe creste, va depăşi temporar 70 km/h.

Ulterior, de duminică, până luni seară, la ora 18.00, intră în vigoare o altă avertizare meteo, privind ploi și ninsori, în aproape toate județele țării, exceptând nord-vestul. 

”În intervalul menţionat vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte. Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60…70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte”, anunță meteorologii.

Totodată, ANM avertizează că procesul de răcire se va accentua în toată țara. 

Consultați hărțile meteo atașate. 

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă