10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCaniculă în sudul și vestul României. 10 județe afectate

Caniculă în sudul și vestul României. 10 județe afectate

Meteorologii mențin și sâmbătă codul galben de caniculă pentru 10 județe din sudul și vestul României. Potrivit ANM, sunt vizate Banatul, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei.

Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea vor fi valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Citește și: Vreme deosebit de caldă şi în weekend

Îndeosebi în zonele montane şi submontane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Meteorologii anunță vreme caniculară și luna viitoare. Potrivit ANM, temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul țării local înn sud, est și în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă