18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Cod galben de ploi pentru 28 de judeţe până luni

UPDATE. Cod galben de ploi pentru 28 de judeţe până luni

UPDATE 13:45. Administraţia Naţională de meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 28 de judeţe, valabilă de duminică, 3 iulie, ora 14,00, până luni, 4 iulie, la ora 6,00. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp. 

Judeţele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Satu Mare, Bihor, Maramureş, Sălaj, Cluj, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Mureş, Sibiu, Gorj, Suceava, Harghita, Braşov, Vâlcea, Neamţ şi Botoşani şi, parţial, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Arad şi Timiş. 

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse. 

ANM precizează că, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie), îndeosebi la deal şi la munte, local vor fi averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. 
Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

 

———————-

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ploi pentru judeţele Olt, Vâlcea, Braşov, Harghita şi Mureş. 

Astfel, până la ora 13,35, vor fi în continuare sub incidenţa codului galben următoarele localităţi din judeţul Olt: Drăgăneşti-Olt, Bălteni, Brebeni, Coteana, Dăneasa, Izvoarele, Mărunţei, Milcov, Perieşi, Priseaca, Schitu, Sprâncenata, Stoicăneşti, Vâlcele, Valea Mare. 

De asemenea, judeţul Vâlcea va fi afectat în zona localităţilor Băile Olăneşti, Brezoi, Horezu, Amărăşti, Cernişoara, Copăceni, Costeşti, Fârtăşeşti, Glăvile, Guşoeni, Lădeşti, Lăpuşata, Măciuca, Mădulari, Malaia, Pesceana, Roeşti, Roşiile, Stăneşti, Voineasa. 

În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse ce vor cumula 20 de litri pe metru pătrat, intensificări de scurtă durată ale vântului. 

Totodată, până la ora 13,20, va fi afectată zona de munte a judeţului Braşov. Aici se vor semnala averse ce vor cumula şi depăşi 25 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări ale vântului. 

Până la ora 13,00, vor fi afectate şi localităţile din judeţul Harghita: Gheorgheni, Topliţa, Ciumani, Ditrău, Gălăuţaş, Joseni, Lăzarea, Praid, Remetea, Sărmaş, Subcetate, Suseni, Vărşag, şi din judeţul Mureş: Deda, Hodac, Ibăneşti şi zona de munte. În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula şi depăşi 25 de litri pe metru pătrat, grindină de dimensiuni mici, intensificări ale vântului. 

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă