11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCod galben de ploi şi vijelii în toată ţara

Cod galben de ploi şi vijelii în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo de ploi însemnate cantitativ, vijelii şi căderi de grindină, valabilă în toată ţara începând de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 06.00, potrivit Mediafax.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în după-amiaza zilei de miercuri, în regiunile vestice şi sud-vestice, iar spre seară şi în noaptea de miercuri spre joi, şi în restul teritoriului.

"Vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină", se arată în avertizarea ANM, conform sursei citate.

În zonele din sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă