14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCod portocaliu de inundații, în şapte judeţe, de la ora 14.00

Cod portocaliu de inundații, în şapte judeţe, de la ora 14.00

Codul portocaliu de inundaţii rămâne valabil pentru judeţele Dolj, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Vâlcea, Prahova şi Olt, de la ora 14.00, până la noapte sau marţi la prânz, potrivit unei noi avertizări a Institutului de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), conform Mediafax.

Potrivit avertizării, va fi cod portocaliu, de luni la ora 14.00 până marţi la ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu pe sector aval confluenţă Motru – amonte S.H Podari (judeţul Dolj), afluenţi ai Argeşului superior (judeţul Argeş) şi pe Sabar (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu).

De asemenea, va fi cod portocaliu până luni la ora 23.00, pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râurile mici din zonele de deal şi de munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, şi până marţi la ora 12.00 pe Vedea amonte S.H. Buzeşti şi pe Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus (judeţele Olt şi Argeş).

Totodată, va fi cod galben, până marţi la ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş, Bârzava, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe Jiu sector aval S.H. Sadu şi pe afluenţii săi din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj şi Sibiu, pe unii afluenţi ai Mureşului din judeţul Hunedoara, pe Vedea (judeţele Teleorman şi Olt), Argeş (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa).

Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă