18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCodul PORTOCALIU de ploi torențiale a fost extins

Codul PORTOCALIU de ploi torențiale a fost extins

Meteorologii au extins CODUL PORTOCALIU de ploi torențiale pentru intervalul 28 iulie ora 15.00- 29 iulie. ora 03.00. Potrivit ANM vor fi afecate judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Argeş va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.

Și codul galben a fost prelungit până marți la ora 10.00. în jumătatea de vest a țării și în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină.

 Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse.

Știre în curs de actualizare

 

Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă