13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCum va fi vremea în acest weeked (prognoza meteo)

Cum va fi vremea în acest weeked (prognoza meteo)

Vremea în acest weekend va fi caldă. Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în zona Carpaţilor Orientali, unde cu totul izolat va ninge slab, dar şi în regiunile nord-vestice şi nord-estice, unde însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane, iar spre dimineaţă şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între -13 grade în depresiuni şi 1 grad în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească spre -6 grade. Vor fi condiţii de ceaţă, în special pe parcursul nopţii.

Duminică

ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil la senin, dar în a doua parte a intervalului se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul teritoriului, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice şi estice, dar şi în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni, pe litoral şi în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -11…-10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 5…6 grade în sudul Banatului şi al Crişanei. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

LA MUNTE

Sâmbătă valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Orientali, unde izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

Duminică vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă