10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAvertizare meteo pentru weekend: Vânt în rafale, ploaie și ninsoare viscolită

Avertizare meteo pentru weekend: Vânt în rafale, ploaie și ninsoare viscolită

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat.
Sâmbătă, duminică şi luni, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele de vânt pot atinge 50 – 60 de kilometri pe oră. Duminică şi luni, îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova, trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prognoza privind evoluţia şi intensitatea vântului şi a ninsorilor din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă