12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO. Avertizare de ninsori pentru jumătatea de est a țării

METEO. Avertizare de ninsori pentru jumătatea de est a țării

Meteorologii au emis, marți, o informare meteorologică, valabilă miercuri și joi, de ninsoare pentru jumătatea de est a țării, informează Administrația Națională de Meteorologie.

Astfel, miercuri,  vremea se va răci, iar precipitaţiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a ţării, predominant ninsori în Moldova, dar şi lapoviţe şi ploi, temporar, în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania.

În noaptea de miercuri spre joi, vor cădea precipitaţii mixte şi în Oltenia, iar joi, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul şi centrul teritoriului.

În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare la munte şi în Dobrogea, Moldova şi Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55….65 km/h.

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă