12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO. Avertizare de ploi torențiale, în toată țara

METEO. Avertizare de ploi torențiale, în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, o avertizare de ploi torențiale, care va fi în vigoare între orele 12.00 și 21.00.

Astfel, meteorologii avertizează că în după-amiaza şi seara zilei de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde vor fi perioade de timp cu înnorări, local averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi punctiform 35…40 l/mp.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă