15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMeteo: Cum va fi vremea în următoarele trei zile

Meteo: Cum va fi vremea în următoarele trei zile

De vineri și până duminică, cerul va fi înnorat și temporar vor predomina ninsorile, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vineri, înnorările vor fi temporare şi se vor semnala precipitaţii slabe mixte, local în Crişana, jumătatea sudică a Moldovei şi în Dobrogea şi pe spaţii mici în Muntenia, Oltenia şi Banat, favorizând formarea poleiului. Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de peste 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 – 75 km/h, în timp ce la munte va sufla tare, cu peste 90 – 100 km/h viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. 

Seara şi noaptea, cerul va mai avea înnorări numai în zonele de munte şi în regiunile estice, unde pe arii restrânse va mai ninge în general slab cantitativ şi, deşi vântul va mai prezenta intensificări  temporare, viscolind sau spulberând zăpada, se va semnala totuşi o diminuare a intensităţii rafalelor, mai ales în a doua parte a intervalului.

În restul zonelor, cerul va deveni variabil şi numai izolat vor mai fi condiţii de precipitaţii, iar vântul va ajunge să sufle în general moderat. Temperaturile maxime vor continua să crească în majoritatea regiunilor, apropiindu-se de mediile climatologic specifice perioadei, şi vor fi cuprinse între -1 şi 10 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 0 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales dimineaţa, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va creşte treptat în intensitate spre orele amiezii, iar temporar pe parcursul zilei rafalele vor atinge viteze de 55 – 65 km/h.

Spre seară şi în cursul nopţii va slăbi în intensitate şi până dimineaţă va deveni moderat. Temperatura maximă va fi de va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad, mai scăzută în zona preorăşenească, spre -4 grade.

La munte, vremea se va menţine mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an în special pe parcursul nopţii. Cerul va avea înnorări şi mai ales pe parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii, va ninge însemnat cantitativ, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi izolat 25 l/mp, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent.

Vântul va sufla tare, cu peste 90 – 100 km/h viscolind puternic şi troienind zăpada, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 m .Spre sfârşitul intervalului ninsorile vor diminua semnificativ în intensitate şi se vor restrânge, urmând a se semnala doar pe arii restrânse în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Sâmbătă, în țară valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade. În nordul, nord-estul şi centrul ţării vor fi înnorări temporare şi va mai ninge, în general slab cantitativ, local în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul zonelor montane, în Moldova şi Transilvania.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi fulguieli izolate. Deşi la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va mai avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpada, iar în timpul zilei, intensificări temporare vor fi şi în sudul, centrul şi estul ţării, spulberând trecător zăpada în nordul Moldovei şi în Transilvania. Izolat, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, posibil asociată cu depunere de chiciură.

La munte, vremea se va ameliora semnificativ faţă de ziua anterioară sub aspectul intensităţii şi a distribuţiei ninsorilor. Cerul va fi temporar noros şi va mai ninge, în general slab, local în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul masivelor montane.

Deşi la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze mai mari însă pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpadă. Regimul termic va continua fie caracterizat de valori mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an.

Duminică, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată din an în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ninsori slabe pe arii restrânse mai ales în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Orientali, iar pe parcursul nopţii în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare mai ales în zona montană înaltă, unde va viscolii ninsoarea şi spulbera zăpada.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă