8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO: Cum va fi vremea în weekend

METEO: Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, vremea se va încălzi în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, ziua mai ales burniţe în Moldova, iar, spre sfârşitul intervalului, ploi în sud-vest, potrivit Mediafax.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în deltă şi 13 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -7 şi 5 grade. Se va semnala ceaţă, cu precădere în cursul nopţii, în zonele joase din sud, est şi centru.

Duminică, vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă în Câmpia şi Dealurile de Vest. Înnorările se vor accentua treptat şi va ploua, ziua în regiunile vestice, apoi aria precipitaţiilor se va extinde cuprinzând cea mai mare parte a ţării. Izolat vor fi condiţii de polei. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii mixte. Cu totul izolat, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special ziua în estul şi sud-vestul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

La MUNTE

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului în zona Munţilor Banatului unde, pe arii restrânse îşi vor face apariţia ploi slabe.Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va marca o creştere faţă de ziua anterioară.

Duminică, înnorările se vor accentua treptat, iar începând cu orele serii, dinspre masivele sud-vestice, precipitaţiilie, mixte, se va extinde cuprinzând cea mai mare parte a zonei montane.Vântul va prezenta intensificări îndeosebi ziua. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă