27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialMeteo. Cum va fi vremea la început de săptămână

Meteo. Cum va fi vremea la început de săptămână

Meteorologii au anunțat că, luni, temperaturile vor fi, în continuare, ușor peste cele caracteristice acestei perioade în sudul şi sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, când numai izolat va ploua, relatează Mediafax

În restul teritoriului nebulozitatea se va accentua treptat, aria ploilor, mai ales averse, se va extinde şi va cuprinde vestul, centrul şi nordul ţării, unde local se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate (15…20 l/mp), iar izolat, mai ales în zonele de deal şi munte, peste 30 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane înalte, în special ale Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 8 şi 15 grade. Dimineaţa, izolat, vor fi condiţii de ceaţă, mai ales în regiunile extracarpatice.

În Capitală, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea, iar spre sfârşitul intervalului este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade.

În restul țării, marţi, cerul va fi noros şi va ploua în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde înnorările vor fi temporare şi ploile, mai ales averse, se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi seara şi noaptea. În Moldova şi Oltenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate, iar pe crestele înalte de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi, trecător, în regiunile extracarpatice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Dealurile de Vest şi 20 de grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor situa, în general, între 6 şi 14 grade.

 

Cele mai citite

Gabriela Firea vrea investiții mai mari în Cultura Capitalei

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat vineri că şi-ar dori să se aloce fonduri mai mari din bugetul municipalităţii pentru Cultură,...

One United Properties, inclusă de Nicușor Dan în ”mafia imobiliară”, hărțuiește în instanță jurnaliști și ONG-uri

Compania One United Properties, fondată de foștii bancheri Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, se remarcă în ultima vreme prin acționarea în judecată a...

Anunț despre starea de sănătate a lui Robert Fico. Cum se simte premierul Slovaciei

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în uşoară ameliorare, a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul, transmite AFP, care este...
Ultima oră
Pe aceeași temă