18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialMeteo. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână

Meteo. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână

Meteorologii au anunțat că temperaturile din acest weekend vor fi apropiate de cele normale pentru a doua jumătate a lunii octombrie, în majoritatea regiunilor. În cursul zilei de sâmbătă cerul va fi mai mult noros şi va ploua în vestul şi nord-vestul ţării, unde punctiform se pot cumula peste 15 l/mp, şi izolat în restul teritoriului, potrivit Mediafax

Noaptea înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse în nord-vest va mai ploua slab. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice, estice şi la munte, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime între 2…3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 12…13 grade pe litoral. Vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, cerul va fi înnorat mai ales în timpul zilei, când şi vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, cerul va fi noros și va ploua local în masivele vestice şi nordice şi izolat în restul zonei montane. Vântul va prezenta intensificări locale îndeosebi în prima parte a intervalului. Valorile de temperatură se vor situa în jurul celor ce în mod normal ar trebui să se înregistreze.

În țară, duminică, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate noaptea în vest, centru şi nord, unde local va ploua. Ploi slabe vor fi şi în cursul zilei, izolat, în zona de munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 21 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, cerul va fi mai mult noros în zona Carpaţilor Occidentali şi în grupa vestică a Carpaţilor Meridionali, unde pe arii restrânse va ploua, în timp ce, în restul masivelor montane înnorările se vor accentua treptat seara şi în cursul nopţii, iar ploile, de altfel slabe cantitativ, se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de ziua anterioară.

Cele mai citite

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă