21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO. Cum va fi vremea luni și marți

METEO. Cum va fi vremea luni și marți

Luni și marți, vremea va fi închisă, însă valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 

Luni, cerul va fi variabil în nord-vestul teritoriului şi se va menţine mai mult noros în rest. Vor fi precipitaţii, pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul ţării, unde se vor înregistra cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp şi izolat 20 l/mp, local în nord-est şi centru şi izolat în rest.

La munte vor predomina ninsorile, în vestul şi nordul Moldovei, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar în celelalte regiuni va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în est şi la munte şi temporar în vest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 5 grade. În zonele joase, mai ales din vestul teritoriului, pe arii restrânse se va forma ceaţă dimineaţa şi noaptea.

În Capitală, vremea va fi închisă şi normală din punct de vedere termic. Temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 4 – 5 grade. 

Marți, vremea va fi normală sub aspect termic, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 6 şi 15 grade şi minime între -3 şi 5 grade. Cerul va fi variabil în regiunile vestice, iar în rest va avea înnorări temporar accentuate, îndeosebi în Moldova, unde vor predomina ploile, precum şi în Dobrogea şi Muntenia unde local va mai ploua slab.

În celelalte regiuni, ploile se vor semnala pe arii restrânse, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări, îndeosebi ziua, în estul teritoriului, în zona înaltă de munte, şi trecător în vest. În zonele joase de relief, mai ales din vest, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă.

Cele mai citite

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă