15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialAvertizare meteo: De joi după-amiază, se întorc ploile și ninsorile

Avertizare meteo: De joi după-amiază, se întorc ploile și ninsorile

O atenționare de precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte și intensificări ale vântului, va fi în vigoare de joi după-amiază, începând cu ora 16.00, și până sâmbătă, la ora 09.00, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul menționat vor fi precipitații mai ales în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte, unde se vor cumula cantități de 15-20 litri/metrul pătrat și, izolat, 25 litri/metrul pătrat. În Maramureș și Transilvania vor fi ploi și descărcări electrice, începând de vineri. Temporar, precipitațiile vor fi sub forma de lapoviță și ninsoare.

În zona montană, la altitudini de peste 1.500 de metri vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 kilometri/oră, viscolind și spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură. 

Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale de până la 50-60 km/h.

În cursul în nopțile de vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, se va produce brumă local în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei și pe arii restrânse în rest.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă