14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: Ploi torențiale și vânt puternic, până miercuri dimineața

METEO: Ploi torențiale și vânt puternic, până miercuri dimineața

Meteorologii avertizează că, până miercuri dimineața, la ora 06.00, va fi în vigoare o avertizare de instabiliate atmosferică accentuată.

Avertizarea vizează zona montană, regiunile estice, sud-estice şi centrale.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Marți, până la ora 11.00, este în vigoare un cod galben de vânt puternic și ploi torențiale, în județul Harghita, în zona localităţilor Băile Tușnad, Bălan, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Vlăhița, Brădești, Căpâlnița, Cârța, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Ciumani, Cozmeni, Dănești, Dealu, Feliceni, Frumoasa, Joseni, Lăzarea, Leliceni, Lueta, Lunca de Jos, Lunca de Sus, Mădăraș, Mărtiniș, Merești, Mihăileni, Ocland, Păuleni-Ciuc, Plăieșii de Jos, Racu, Sâncrăieni, Sândominic, Sânmartin, Sânsimion, Sântimbru, Satu Mare, Siculeni, Suseni, Tomești, Tușnad, Voșlăbeni, Zetea; Jud. COVASNA: în zona localităţilor Târgu Secuiesc, Bixad, Brețcu, Catalina, Cernat, Dalnic, Estelnic, Ghelința, Lemnia, Malnaș, Mereni, Micfalău, Ojdula, Poian, Sânzieni, Turia, Zăbala;

Tot marți dimineața, local în județul Tulcea, în special în Delta Dunării, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor depăși la rafală 55 -60 km/h.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă